Belgia se confruntă cu cel mai mare incendiu de vegetaţie din istoria ţării și a cerut ajutor de urgenţă din partea UE
Uniunea Europeană a trimis sâmbătă trei elicoptere şi două avioane pentru stingerea incendiilor în Belgia, după ce autorităţile de la Bruxelles au solicitat ajutor de urgenţă pentru combaterea unui incendiu de vegetaţie de proporții, care ar putea fi cel mai mare înregistrat vreodată în această ţară.
Incendiul a izbucnit vineri în High Fens, cea mai mare rezervaţie naturală din Belgia, situată în estul ţării, relatează Reuters și Agerpres. Pompierilor li s-au alăturat fermieri şi militari pentru a încerca să ţină flăcările sub control.
Până sâmbătă după-amiază, incendiul distrusese aproximativ 1.600 de hectare, potrivit presei locale, care citează date furnizate de guvernatorul provinciei Liège.
Dacă bilanţul se confirmă, acesta e cel mai mare incendiu de vegetaţie înregistrat în Belgia, depăşind incendiul din 2011, care a afectat aproape 1.400 de hectare, potrivit datelor Sistemului european de informaţii privind incendiile forestiere.
Zona mistuită se află în apropierea orașului Baelen, aflat la circa 25 de kilometri de frontiera cu Germania.
Pompierii germani ajută la eforturile de stingere a focului încă de vineri seară, potrivit autorităților locale. Agenția pentru protecție civilă din Belgia a cerut ajutor din partea armatei.
Belgia a cerut ajutor de urgenţă din partea UE
Aeronavele mobilizate prin mecanismul european de intervenţie provin din Cehia, Suedia şi Olanda, a anunţat comisarul european pentru gestionarea crizelor, Hadja Lahbib.
La sol, pompierii şi fermierii pompează apă din lacurile din zonă pentru a combate incendiul, potrivit autorităţilor din regiunea Valonia.
Belgia şi alte state europene au traversat în această săptămână al cincilea val de căldură din această vară, temperaturile ridicate şi condiţiile foarte uscate favorizând izbucnirea şi propagarea incendiilor.
Oamenii de ştiinţă au constatat că schimbările climatice provocate de activitatea umană intensifică acele condiţii meteorologice care favorizează incendiile, permiţând focului să se răspândească mai rapid şi să ardă pentru perioade mai lungi.
Serviciul UE de monitorizare a climei, Copernicus, a transmis în prognoza săptămânală că sunt condiții „extreme” în zone mari din centrul și estul Europei, la care se adaugă sudul Marii Britanii, Irlanda, nordul Franței și sudul Suediei. Media temperaturilor maxime înregistrate vineri în vestul Europei a fost de 31,2 grade Celsius, cu 8 grade peste media înregistrată în perioada 1961-1990.
De altfel, trei din cinci europeni s-au confruntat vineri cu temperaturi de cel puțin 30 de grade, iar 150.000.000 au trebuit să suporte temperaturi de cel puțin 35 de grade. UE a avertizat că zone extinse de pe continent se află în condiții în care riscul de incendii de vegetație este foarte ridicat.
Potrivit oamenilor de știință, Europa se încălzește de două ori mai repede decât media globală. Perioadele de caniculă intensă accelerează evaporarea apei din sol și scăderea nivelului apelor, ceea ce amplifică riscul de incendii de vegetație.