Berlin: Erdogan a depasit o limita acuzand-o pe Merkel personal de practici "naziste"
Recep Tayyip Erdogan „a depasit o limita” acuzand-o pe Angela Merkel de practici „naziste”, i-a atras atentia duminica seful diplomatiei germane, Sigmar Gabriel, omologului sau turc, Mevlut Cavusoglu, potrivit AFP.
„Suntem toleranti, dar nu suntem imbecili. Acesta este motivul pentru care i-am transmis clar omologului meu turc ca a fost depasita o limita”, a afirmat Sigmar Gabriel.
Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan a atacat-o duminica personal pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, pe care a acuzat-o de „practici naziste”, referindu-se la interzicerea unor mitinguri electorale in favoarea taberei „da” in referendumul turc din data de 16 aprilie.
„Tu ai recurs in acest moment la practici naziste”, i-a transmis Erdogan lui Merkel intr-un discurs televizat.
„Impotriva cui? A fratilor mei, cetateni turci din Germania si a ministrilor frati, care au incercat sa se duca in Germania, in urma cu doua saptamani, pentru a face campanie in favoarea sporirii puterilor prezidentiale in Turcia”, a afimat liderul de la Ankara.
