Sari direct la conținut

Bernie Madoff, arhitectul celei mai mari fraude financiare din istorie, a murit la vârsta de 82 de ani

HotNews.ro
Bernie Madoff, Foto: MARIO TAMA / Getty images / Profimedia
Bernie Madoff, Foto: MARIO TAMA / Getty images / Profimedia

Bernard Madoff, arhitectul celei mai mari fraude financiare din istoria Statelor Unite în urma căreia a obținut până la 65 de miliarde de dolari de la zeci de mii de clienți, a murit miercuri la vârsta de 82 de ani, relatează CNBC.

Decesul său a fost confirmat de Biroul Federal pentru Închisori din SUA, părându-se că Madoff a murit din cauze naturale, potrivit Associated Press. Acesta ar fi împlinit 83 de ani la sfârșitul lunii aprilie.

Madoff executa o sentință de 150 de ani de închisoare după ce a pledat vinovat în 2009 la acuzațiile de creare a unei scheme despre care investigatorii au afirmat că a început în anii ’70 și până la 37.000 de persoane din 136 de țări au fost înșelate până în momentul arestării sale în 11 decembrie 2018.

Madoff a fost denunțat de cei doi fii ai săi.

Printre victimele sale s-au aflat persoane faimoase ca regizorul Steven Spielberg, actorul Kevin Bacon și laureatul Premiului Nobel pentru Pace Elie Weisel, precum și zeci de mii de investitori de rând.

Madoff a insistat însă că nu a demarat schema până la începutul anilor 1990 când, potrivit acestuia „piața stagna datorită unei recesiuni economice și a Războiului din Golf”.

Într-un email trimis CNBC din închisoare în 2013 Madoff a pretins că situația de pe piață l-a motivat să creeze schema.

„M-am gândit că acesta va fi un schimb pe termen scurt care ar putea fi compensat odată ce piața va deveni receptivă. Restul este istoria mea tragică de a nu putea recupera niciodată”, scria acesta.

Însă anchetatorii afirmă că de fapt Madoff nu a făcut timp de ani de zile nicio tranzacție în numele investitorilor săi ci a depozitat banii într-un cont bancar din China și a plătit câștiguri fictive investitorilor vechi din banii celor noi, o schemă piramidală clasică.

Descoperirea fraudei a dus la reformarea amplă a Comisiei pentru Bursă și Valori Mobiliare (SEC) din SUA care nu a depistat frauda timp de ani de zile în pofida unor avertismente repetate, inclusiv din partea unor anchetatori independenți care au analizat câștigurile improbabile ale lui Madoff și le-au declarat fraudulente încă de la începutul anilor 2000.

O investigație ulterioară a inspectorului general al SEC, David Kotz, a descoperit că în loc să investigheze dovezi clare privind frauda, angajații SEC l-au crezut pe cuvânt pe Madoff că afacerea sa este legitimă.

„Când Madoff a oferit răspunsuri evazive sau contradictorii la întrebări importante, ei (angajații SEC) pur și simplu le-au acceptat drept explicații plauzibile”, a scris Kotz în raportul său.

Un judecător a respins în luna iunie a anului trecut o cerere de eliberare din compasiune, afirmând că Madoff a comis „una dintre cele incalificabile infracțiuni financiare din toate timpurile” și că „mulți oameni încă suferă” din cauza acesteia.

Bernard Lawrence Madoff s-a născut în cartierul Queens din New York în 29 aprilie 1938 și timp de 50 de ani a fost unul dintre cei mai renumiți investitori de pe Wall Street după ce și-a fondat propria companie la doar 22 de ani.

Citește și:

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro