Biden a nominalizat la șefia Băncii Mondiale un fost executiv Mastercard / Cine este Ajay Banga, viitorul șef
Președintele SUA, Joe Biden, l-a nominalizat pe fostul director executiv Mastercard, Ajay Banga, ca președinte al Băncii Mondiale, la o săptămână după ce președintele în exercițiu, David Malpass, și-a dat demisia brusc.
Biden a spus că Banga înțelege provocările cu care se confruntă țările în curs de dezvoltare și are experiență în mobilizarea banilor privați pentru „abordarea celor mai urgente provocări ale timpului nostru, inclusiv schimbările climatice”.
Apariția lui Banga ca favorit pentru postul Băncii Mondiale vine la doar câteva ore după ce consiliul de administrație al instituției a declarat că „ar încuraja puternic” candidații de sex feminin.Miniștrii de finanțe din G20 sunt așteptați să discute viitorul băncii la o întâlnire de vineri la Bengaluru.
Cine este Ajay Banga
Banga, în prezent vicepreședinte al General Atlantic a fost directorul executiv al companiei de plăți Mastercard până la sfârșitul anului 2020.
El s-a alăturat MasterCard ca director de operațiuni la sfârșitul lunii august 2009. În aprilie 2010, a fost numit președinte și CEO.
Înainte de a se alătura MasterCard, Banga a ocupat funcția de director executiv al Regiunii Asia-Pacific a Citigroup, fiind responsabil de toate liniile de business ale companiei din regiune, inclusiv servicii bancare instituționale, investiții alternative, gestionarea averii, servicii bancare pentru consumatori și carduri de credit.
Banga s-a alăturat Citigroup în 1996 și a ocupat o varietate de poziții, printre care președinte și director executiv al International Global Consumer Group; preşedinte al Retail Banking America de Nord; director de divizie pentru banca de consum din Europa Centrală/ de Est, Orientul Mijlociu, Africa și India.
Înainte de Citigroup, Ajay Banga a petrecut 13 ani la Nestle, India, unde s-a ocupat de vânzări, marketing și management general. De asemenea, a petrecut doi ani la Pepsico, unde a jucat un rol esențial în lansarea francizelor internaționale de fast-food ale Pepsico în India, pe măsură ce economia se liberaliza.
Banga este și membru în consiliul de administrație al Kraft Foods.