Biden și-a numit o echipă de comunicare exclusiv feminină
Preşedintele ales Joe Biden a numit duminică membri importanţi din cercul de consilieri şi ai echipei sale de campanie în posturile de comunicare de la Casa Albă, o echipă care va fi exclusiv feminină, informează Reuters citată de Agerpres.
Astfel, fosta purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat în administraţia Obama, Jen Psaki, va fi purtătoarea de cuvânt a Casei Albei, în timp ce purtătoarea de cuvânt a echipei sale de campanie, Kate Bedingfield, va prelua funcţia de director de comunicare.
Consilierul principal de campanie al tandemului Biden-Harris, Symone Sanders va fi purtătoarea de cuvânt a vicepreşedintei alese Kamala Harris, iar fostul purtător de cuvânt al lui Joe Biden din perioada în care acesta a fost vicepreşedinte al SUA, Elizabeth Alexander, va deveni directorul de comunicare al viitoarei Prime Doamne, Jill Biden.
„Sunt mândru să anunţ astăzi prima echipă de comunicare de la Casa Albă formată în totalitate din femei. Aceşti comunicatori calificaţi şi experimentaţi aduc perspective diverse în activitatea lor şi un angajament comun de a reconstrui mai bine această ţară”, a spus Biden, care a evidenţiat că va fi prima dată în istoria SUA când posturile de comunicare de top vor fi ocupate în întregime de femei.
Consilierii de campanie Karine Jean Pierre şi Ashley Etienne vor ocupa posturile de adjunct al purtătorului de cuvânt al Casei Albe, respectiv director de comunicare al vicepreşedintei SUA. Pili Tobar, fostă director pentru media hispanice al liderului minorităţii din Senat, Chuck Schumer, va ocupa postul de director de comunicare adjunct.