Bilanţul cutremurului devastator din Maroc se apropie de 2.500 de morţi
Bilanţul victimelor în urma cutremurului care a lovit Marocul vineri noapte a ajuns la 2.497 de morţi şi 2.476 de răniţi, a anunţat luni agenţia de presă de stat, relatează Reuters și news.ro.
Salvatorii se grăbeau luni să găsească supravieţuitori printre dărâmături, la mai mult de 48 de ore de la cel mai devastator cutremur din Maroc din ultimele şase decenii, care a pus la pământ sate întregi din Munţii Atlas.
Echipe de căutare din Spania, Marea Britanie şi Qatar s-au alăturat eforturilor de a găsi supravieţuitori ai cutremurului de suprafaţă cu magnitudinea de 6,8 care a avut loc vineri seara târziu, cu epicentrul la 72 km sud-vest de Marrakech.
Mulţi supravieţuitori au petrecut o a treia noapte afară, casele lor fiind distruse sau devenite nesigure în urma celui mai puternic cutremur care a avut loc în Maroc cel puţin din 1900 încoace. Având în vedere că o mare parte din regiunea afectată de cutremur se află în zone greu accesibile, impactul total încă nu se cunoaşte.
Autorităţile nu au emis nicio estimare a numărului de persoane încă dispărute.
Drumurile blocate de roci dislocate au îngreunat accesul în cele mai afectate localităţi.
Oamenii şi-au recuperat ce bunuri au mai putut din ruinele caselor şi au descris scene disperate în timp ce săpau cu mâinile goale pentru a-şi găsi rudele.
Multe structuri, inclusiv casele construite prin metode tradiţionale, cu cărămizi din lut şi lemn, s-au prăbuşit cu uşurinţă.
Într-o declaraţie televizată, duminică, purtătorul de cuvânt al guvernului, Mustapha Baytas, a declarat că se depun toate eforturile pe teren.
Regele Mohammed al VI-lea l-a însărcinat pe prim-ministru să se întâlnească luni cu un comitet ministerial care elaborează planuri de urgenţă, inclusiv pentru reconstrucţia locuinţelor, a adăugat el.
Însă nici regele Mohammed, nici prim-ministrul Aziz Akhannouch nu s-au adresat naţiunii de la dezastru.
Regele Mohammed a mulţumit Spaniei, Qatarului, Marii Britanii şi Emiratelor Arabe Unite pentru trimiterea de ajutoare, a relatat televiziunea de stat.
Marocul evaluează nevoile de ajutor şi ia în considerare importanţa coordonării eforturilor de ajutorare înainte de a accepta alte ajutoare, a adăugat acesta, în condiţiile în care unele ţări, precum Franţa şi Germania, şi-au exprimat frustrarea că ofertele lor de ajutor nu au primit răspuns.