Bilantul victimelor valului de caldura din India a depasit 1.100 de morti
Bilantul victimelor valului de caldura din India a ajuns la 1.118 morti, cele mai afectate state fiind Andhra Pradesh si Telangana, situate in sud-estul tarii, relateaza BBC News Online, citat de Mediafax.
Cele mai multe victime au fost înregistrate în statul Andhra Pradesh, unde 852 de persoane au murit din cauza căldurii.
De asemenea, alte 266 de persoane au murit din cauza căldurii în statul Telangana. Ultimul bilanţ anunţa peste 700 de morţi.
Cea mai mare temperatură – de 47 de grade Celsius – a fost înregistrată luni la Angul, în Odisha, potrivit lui B. P. Yadav, directorul Departamentului meteorologic indian (IMD).
Temperaturi ridicate sunt aşteptate şi în următoarele două zile, a avertizat IMD marţi.
În afară de statele Andhra Pradesh şi Telangana, capitala New Delhi, statul vecin Haryana, provincia deşertică Rajasthan şi alte câteva regiuni din centru şi est sunt afectate, de asemenea, de valul de căldură.
Multe dintre victime sunt săraci, cerşetori şi persoane fără adăpost, dar şi muncitori în construcţii, care lucrează pe şantiere expuşi în mod direct caniculei.
Musonii urmează să răcorească atmosfera, însă ploile sunt aşteptate abia peste o săptămână, mai întâi în zona de coastă din sud-est şi apoi, peste câteva săptămâni, înspre nordul ţării.
Autorităţile au îndemnat populaţia să stea înăuntru şi să bea apă. Valurile de căldură sunt obişnuite în India, iar potrivit unor studii ele urmează să devină mai intense şi mai mai frecvente.