Sari direct la conținut

Bistrița: Profesorul de sport condamnat după ce a lovit doi elevi, încătușat când a încercat să intre în școală

HotNews.ro
Bistrița: Profesorul de sport condamnat după ce a lovit doi elevi, încătușat când a încercat să intre în școală

Profesorul de sport din comuna Şanţ, judeţul Bistriţa-Năsăud, condamnat la 4 luni de închisoare cu suspendare după ce a lovit doi elevi a fost încătușat, luni dimineață, când a forțat accesul în școală, potrivit Mediafax.

Mai mulţi părinţi s-au adunat luni dimineaţă la școala din localitatea Şanţ pentru a-i interzice profesorului să intre la ore. Conflictul între părinţii elevilor şi profesor a escaladat, profesorul manifestându-se violent verbal.

Profesorul de sport din Șanț a încercat luni dimineața să se întoarcă la școală, deși se înțelesese cu conducerea Inspectoratului Școlar, a comunei și a școlii să rămână în concediu până în luna martie. Se pare că profesorul s-a răzgândit și luni dimineață a încercat să intre în școală la ore, dar a fost întâmpinat cu proteste de zeci de părinți care nu vor ca profesorul să se mai întoarcă la catedră.

Mai mult, profesorul nu a putut prezenta conducerii școlii nici de această dată actul medical din care să rezulte că este testat psihologic și declarat apt de muncă.

Părinții s-au așezat în fața școlii și nu i-au permis profesorului de sport să intre. Acesta, enervat la culme, a început să îi jignească și a devenit agresiv cu părinții.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bistrița, Georgeta Câșvan, a declarat că jandarmii au intervenit şi l-au imobilizat pe profesor, l-au încătuşat şi l-au condus la secţia de Poliţie. Acesta a fost amendat cu 500 de lei.

Directorul școlii generale din Șanț, Daniel Sasu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că profesorul s-a prezentat la școală fără documentele pe care i le ceruse, respectiv o expertiză medicală completă: „Este vorba de un act normativ nou, elaborat de Ministerul Sănătății și Ministerul Educației pentru a expertiza capacitatea de muncă a cadrelor didactice. Noi am solicitat realizarea acestui examen medical, nu l-a făcut și nu a putut fi primit la ore”.

Anul trecut, profesorul de sport a fost condamnat la patru luni de închisoare cu suspendare pentru purtare abuzivă după ce a lovit, în martie 2017 doi elevi, pe unul dintre ei cu palma, iar pe celălalt cu pumnul. De atunci, părinții au interzis de mai multe ori accesul acestuia în școală.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro