Blue Monday 2023. De ce astăzi este cea mai tristă zi din an? Când va fi cea mai fericită zi?
A treia zi de luni din ianuarie este considerată de aproape două decenii cea mai tristă zi din an din cauza mai multor factori, cum ar fi vremea din această perioadă, nivelul ridicat de îndatorare, perioada de după Crăciun și An Nou și a nivelului scăzut de motivație.
Conceptul Blue Monday a apărut prima dată în 2005 într-un comunicat de presă al companiei britanice de turism Sky Travel, în cadrul unei acţiuni de PR. O formulă a psihologului Cliff Arnall indica a treia zi de luni din ianuarie ca fiind cea mai sumbră din an.
Formula lui Arnall ia în considerare mai mulţi factori, inclusiv vremea din această perioadă a anului, nivelul probabil de îndatorare al oamenilor, perioada de după Crăciun şi rezoluţiile de Anul Nou, nivelul general de motivaţie mai scăzut şi nevoia de a acţiona, potrivit portalului media National Today, citat de Agerpres.
Această teorie a lansat numeroase dezbateri care continuă şi în prezent. Ea poate avea sens în teorie, dar, în realitate, unii experţi o consideră pseudoştiinţă. Ştiinţa din spatele formulei este frecvent pusă la îndoială şi foarte atent analizată pentru că ar putea banaliza depresia.
Unul dintre colegii universitari ai lui Arnall, dr. Dean Burnett, a comentat: „Nu există depresie de 24 de ore”. Există o afecţiune cunoscută sub numele de tulburare afectivă sezonieră (Seasonal Affective Disorder, SAD), care este o formă de depresie ce se poate manifesta în anumite anotimpuri.
Citește și:
Cu toate acestea, potrivit lui Burnett, afecţiunea nu durează doar o zi. Simptomele SAD pot include iritabilitate, dispoziţie scăzută persistentă şi sentimente de inutilitate.
De atunci, Arnall şi-a cerut scuze dacă a indus în eroare pe cineva cu privire la a treia zi de luni a lunii ianuarie şi la capacitatea ei depresivă, reînnoind o campanie care pune accentul pe mesajul esenţial al menţinerii unei bune sănătăţi mintale şi al luării măsurilor necesare pentru a asigura acest lucru.
Când este cea mai fericită zi din an în 2023
În ciuda dezbaterii, nu a fost nevoie de mult timp pentru ca ideea de Blue Monday să fie îmbrăţişată de companii care o folosesc pentru a vinde produse care pot îmbunătăţi o perspectivă sumbră, perpetuând în cele din urmă utilizarea termenului Blue Monday (#BlueMonday).
Pseudoştiinţă sau nu, acest concept a fost preluat şi în restul lumii, inclusiv în România, unde are un site dedicat.
Blue Monday este o platformă care reunește psihoterapeuți cu persoane care au nevoie de asistență psihologică și psiho-emoțională prin intermediul unor campanii concrete de durată predictibilă, pe diferite teme date, se arată pe portal.
Între 16 și 22 ianuarie 2023, campania ajunge la ediția cu numărul 5 și te conectează gratuit cu un specialist pentru o ședință gratuită, dacă ești înscris pe lista de pe site.
Cum în luna iunie sunt zilele în care se întunecă cel mai târziu, Cliff Arnall a ajuns la concluzia că a treia zi de vineri din luna iunie este cea mai fericită zi din an.
În 2023, potrivit aceluiaşi calcul, cea mai fericită zi a anului va corespunde datei de 16 iunie.