Sari direct la conținut

Boala care nu doare, dar face ravagii în corp, va afecta masiv fiecare țară din lume până în 2050

HotNews.ro
Pacient, Foto: Ramon Carretero / Dreamstime.com
Pacient, Foto: Ramon Carretero / Dreamstime.com

Numărul de cazuri de diabet va crește alarmant în următorii 30 de ani în fiecare colț al lumii dacă nu se vor adopta strategii de gestionare a bolnavilor, potrivit unui studiu global, citat de Reuters.

În prezent, 529 de milioane de oameni din întreaga lume au diabet, potrivit studiului condus de cercetători de la Institutul pentru Metrică şi Evaluarea Sănătăţii din cadrul Universităţii Washington din Statele Unite. Conform proiecţiilor, cifra va creşte de peste două ori, la 1,3 miliarde de persoane până în 2050.

Majoritatea cazurilor sunt diabet de tip 2, forma bolii asociată cu obezitatea şi în mare măsură evitabilă, au spus cercetătorii.

Creşterea prevalenţei la nivel global nu este uniformă: unele ţări şi regiuni sunt deosebit de afectate. Spre exemplu, se preconizează că ratele de prevalenţă vor atinge 16,8% în Africa de Nord şi Orientul Mijlociu şi 11,3% în America Latină şi Caraibe în 2050, comparativ cu aproximativ 9,8% la nivel global. În prezent, prevalenţa este de 6,1%. Însă fiecare ţară va fi afectată, potrivit oamenilor de ştiinţă.

„Rata rapidă cu care diabetul creşte nu este doar alarmantă, ci şi o provocare pentru fiecare sistem sanitar din lume”, a declarat Liane Ong, autoare principală a studiului. Ea a subliniat că diabetul, o boală care nu doare, însă este asociată cu o serie de afecţiuni cardiologice şi cu accidentul vascular cerebral.

Numărul tot mai mare de persoane cu diabet este pe de o parte determinat de obezitatea în creştere şi, pe de alta, de schimbările demografice: prevalenţa este mai mare în rândul adulţilor vârstnici, potrivit studiului.

Datele din 204 ţări nu iau în considerare impactul pandemiei de COVID-19, deoarece acele cifre nu erau încă disponibile, au notat cercetătorii.

Studiul, finanţat de Fundaţia Bill şi Melinda Gates, face parte dintr-o serie mai extinsă despre diabet, publicată joi în jurnalul medical Lancet. Demersul face apel la sporirea strategiilor de gestionare mai eficiente şi la creşterea gradului de conştientizare asupra inegalităţii, majoritatea pacienţilor cu diabet trăind în ţări cu venituri medii şi mici unde nu pot avea acces la un tratament adecvat. (Agerpres) (Sursă foto DreamsTime)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro