Boboteaza, ziua în care sunt sfințite apele. Tradiții și obiceiuri la români
Sărbătoarea Boboteaza sau Botezul Domnului, cunoscută şi sub denumirile „Arătarea Domnului” și „Epifania”, este celebrată de creștini pe 6 ianuarie, iar, pe lângă sfințirea apei, include și o serie de obiceiuri și tradiții – fetele își visează ursitul, iar bărbaţii scot crucea din apă, scrie Mediafax.
- Programul din 2022 al evenimentelor liturgice de la Catedrala Patriarhală
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, va oficia, joi, Slujba Sfinţirii Mari a apei, la Sărbătoarea Botezului Domnului, în pridvorul Reşedinţei Patriarhale. Accesul credincioşilor spre Catedrala Patriarhală se va realiza, joi, de Bobotează, începând cu ora 6:30, doar dinspre Piaţa Unirii, pe un singur sens, delimitat ca atare în partea dreaptă, a anunţat Jandarmeria Capitalei.
Potrivit unui comunicat al Patriarhiei Române, evenimentele liturgice de la Catedrala Patriarhală prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului din acest an se vor desfăşura conform următorului program:
* începând cu ora 7:00, la Baldachinul Sfinţilor de lângă Catedrala Patriarhală, vor fi oferite credincioşilor prezenţi sticle de un litru cu Aghiasmă Mare, sfinţită şi îmbuteliată în 5 ianuarie (Ajunul Botezului);
* între orele 9:30 – 12:30 va fi săvârşită Sfânta Liturghie în interiorul Catedralei Patriarhale, iar în exterior vor fi disponibile mai multe scaune şi un ecran video, la care credincioşii pot urmări slujba;
* între orele 12:30 – 13:30 în pridvorul Reşedinţei Patriarhale va fi săvârşită Slujba Sfinţirii Mari a apei (Aghiasma Mare) de Patriarhul Daniel, iar apoi credincioşii prezenţi la slujbă vor fi binecuvântaţi prin stropire cu această Aghiasmă Mare.
Pentru evitarea aglomerării în piaţeta Catedralei Patriarhale, în intervalul orar 6:00 – 14:30, accesul credincioşilor se va realiza doar dinspre Bulevardul Unirii, precizează Patriarhia.
- Boboteaza sau Botezul Domnului
Boboteaza face parte din seria celor 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească faptele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică. De aceea Biserica mai numeşte Boboteaza „Arătarea Domnului”, „Dumnezeiasca Arătare” și „Epifania”, această din urmă denumire provenind din limba greacă şi însemnând „arătare”, „descoperire”, „revelare”. De fapt, Boboteaza înseamnă înnoirea omului creştin.
În Răsărit, până în a doua jumătate a secolului al IV-lea, Naşterea Domnului era cinstită în aceeaşi zi cu Botezul, la 6 ianuarie.
Boboteaza (6 ianuarie) şi Sfântul Ioan (7 ianuarie) aproape că formează una şi aceeaşi sărbătoare. Ajunul, adică ziua de 5 ianuarie, este zi de post negru, la fel ca Ajunul Crăciunului și Vinerea Mare dinaintea Paştilor.
Tot în Ajunul Bobotezei, preoţii merg la casele credincioşilor pentru a le aduce, prin stropirea cu apă sfinţită, binecuvântarea Sfintei Treimi.
Credincioşii şi preoţii consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfinţită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfinţirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului. Apa sfinţită la biserică în această zi şi luată de credincioşi nu se strică niciodată. Prin agheasmă se înţelege atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru sfinţirea ei.
Agheasma mare se săvârşeşte numai de Bobotează, spre deosebire de agheasma mică, ce se obţine prin sfinţirea în biserică a apei, în prima zi a fiecărei luni, dar şi în case, la sfeştanie. Totodată, Agheasma mare se poate bea doar timp de opt zile, între 6 şi 14 ianuarie, altfel este necesară aprobarea preotului duhovnic spre a fi folosită.
La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă în care aruncă o cruce. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care va scoate crucea din apă va avea noroc tot anul.
Sărbătoarea Bobotezei este cunoscută atât în Biserica Ortodoxă, cât şi în Biserica Romano-Catolică. Botezul Domnului este amintit încă din secolul al II-lea e.n. de Sfântul Clement Alexandrinul şi în secolul al III-lea de Sfântul Grigorie Taumaturgul.
De Biserica apuseană, Boboteaza a fost adoptată în secolul al IV-lea, fiind cunoscută şi ca „Sărbătoarea celor trei magi”. Tot atunci au fost despărţite cele două mari sărbători: 25 decembrie fiind data stabilită pentru prăznuirea Naşterii Domnului şi 6 ianuarie, pentru Bobotează.
Catolicii celebrează pe 6 ianuarie Epifania, care simbolizează anunţarea naşterii lui Hristos regilor magi, care au venit să-l vadă pe pruncul abia născut, aducându-i daruri, aur, smirnă şi tămâie.
Ortodocşii prăznuiesc botezul Mântuitorului în apele Iordanului de către Sfântul Ioan Botezătorul. Potrivit scrierilor, în această perioadă, în pustiul Iordanului îşi începuse activitatea profetică Ioan Botezătorul. Prin învăţătura sa, acesta ajunsese să uimească şi să atragă mulţi oameni. Deşi învăţăturile sale erau înscrise în Legea lui Moise, Ioan Botezătorul venea cu ceva nou: curajul să le spună pe faţă şi să le reamintească permanent oamenilor că „s-a apropiat împărăţia cerurilor”.
Când Mântuitorul a apărut pe malul Iordanului, Sfântul Ioan Botezătorul, luminat de Duhul Sfânt, l-a recunoscut şi l-a arătat mulţimilor. Momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a primit botezul este consemnat de toţi cei patru evanghelişti.
Evanghelistul Matei spune că Iisus a venit din Galileea la râul Iordan, unde boteza Ioan Botezatorul, cerând să fie şi el botezat. Ioan i-a spus: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de tine şi tu vii la mine”, iar la răspunsul lui Iisus că aşa se cuvine, acesta a fost botezat în cele din urmă de către Ioan.
Boboteaza este o manifestare a celor trei elemente ale Treimii: Fiul este botezat în Iordan de către Ioan, Sfântul Duh se coboară asupra lui Iisus în chip de porumbel, iar Tatăl din cer îl declară ca fiind Fiul Său.
Locul real al Botezului Mântuitorului este în Iordania. Totuşi, pe malul israelian al Iordanului a fost amenajat un spaţiu unde creştinii îmbrăcaţi în cămaşi albe lungi, numite „crijme” intră în râu. Orice pelerinaj făcut în Ţara Sfântă are un loc de oprire la râul Iordan. Unii preoţi îi cufundă de trei ori în apa Iordanului pe credincioşii adulţi, repetând într-un fel botezul. Preoţii ortodocşi români spun că botezul este unic, de aceea binecuvântează pelerinii stropindu-i cu apa din Iordan. Aceste ritualuri pot fi văzute tot anul pe durata pelerinajelor, fără legătură cu Boboteaza.
Biserica Ortodoxă din Ierusalim – sau Patriarhia Ortodoxă Greacă a Ierusalimului – nu a adoptat calendarul bisericesc îndreptat (calendarul gregorian) şi, împreună cu Patriarhia Rusă, Patriarhia Georgiei, Patriarhia Sârbă şi Sfântul Munte Athos, precum şi cu credincioşii români din Basarabia, sărbătoresc după calendarul neîndreptat (calendarul iulian), adică la o diferenţă de 13 zile.
În Ajunul Bobotezei, credincioşii ortodocşi se adună la râul Iordanului, la locul Botezului Domnului. Slujba Aghesmei celei Mari este săvârşită de Sanctitatea Sa Teofil al III-lea, patriarhul Ierusalimului şi al întregii Palestine, în fruntea unui sobor de arhierei şi preoţi.
Unii pelerini credincioşi spun că în timpul slujbei de Bobotează, pentru câteva clipe, apele Iordanului curg în sens invers. Deşi afară este destul de frig în ianuarie, mulţi dintre credincioşi intră în râul Iordan în cămăşile albe lungi, pe care apoi le păstrează cu grijă pentru a fi îmbrăcaţi cu ele în ziua înmormântării.
Înainte de a pleca de lângă râu, pelerinii iau amintire o sticlă cu apă din Iordan, rugându-se să le fie tămăduite suferinţele.
- Tradiții și obiceiuri la români
La români, ziua de Bobotează cuprinde motive specifice sărbătorilor de Crăciun. Astfel, în unele zone se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se află ursitul, se fac prorociri despre noul an.
La Bobotează se sfinţesc toate apele. Preotul se duce la o apă unde va arunca o cruce, mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care reuşeşte să ajungă primul la ea primeşte binecuvântarea preotului şi se consideră că va avea noroc tot anul. În vechime, cel care găsea primul crucea şi o aducea la mal primea şi daruri de la domnitorul ţării şi era ţinut la mare cinste de către ceilalţi.
Iordănitul femeilor este un alt obicei. În trecut, în satele din nordul ţării, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva şi duceau alimente şi băutură. După ce serveau masa, ele cântau şi jucau toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe stradă şi luau pe sus bărbaţii care apăreau întâmplator pe drum, îi luau cu forţa la râu, ameninţându-i cu aruncatul în apă. În unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântână sau dintr-un râu.
Se spune că, în noaptea de Bobotează, tinerele fete îşi visează ursitul. Ele îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi pun o rămurică de busuioc sub pernă. Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an, spune tradiţia populară.
De asemenea, potrivit tradiţiei, în ajunul Bobotezei, în casele românilor se pregăteşte o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului. Astfel, sub faţa de masă se pune fân, iar pe fiecare colţ al acesteia se pune câte un bulgăre de sare. Apoi, pe masă se aşază 12 feluri de mâncare: colivă, bob fiert, fiertură de prune, sarmale umplute cu crupe, borş de „burechiuşe” sau „urechiuşele babei” (fasole albă cu colţunaşi umpluţi cu ciuperci), borş de peşte, peşte prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac.
Nimeni nu se atinge de bucate până nu soseşte preotul cu Iordanul sau Chiralesa, pentru a sfinţi masa. „Chiralesa” provine din neogreacă şi înseamnă „Doamne, miluieşte!”. Exista credinţa că, strigând „Chiralesa”, oamenii capătă putere, toate relele fug şi anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie). După sfinţirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie, pentru a fi fertile şi protejate de boli.
Se crede că, dacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează, pomii sunt încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat. De asemenea, se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.
Tradiţia mai spune că la Bobotează nu se spală rufe. În această zi sunt interzise certurile în casă şi nu se dă nimic cu împrumut.