Sari direct la conținut

Boc: CCR și-a depășit atribuțiile, se amestecă în jocul politic intern

HotNews.ro
Boc: CCR și-a depășit atribuțiile, se amestecă în jocul politic intern

Fostul premier Emil Boc consideră că CCR și-a depășit atribuțiile și judecă conflicte politice în loc să soluționeze conflicte juridice de natură constituțională.

Potrivit unei postări făcute luni pe pagina sa de Facebook, Emil Boc susține că majoritățile politice se verifică și se realizează prin vot în Parlament, nu prin declarații politice, potrivit Mediafax.

„Curtea Constituțională și-a depășit atribuțiile și judecă conflicte politice în loc să soluționeze conflicte juridice de natură constituțională. Spre deosebire de CCR, Tribunalul Constituțional din Germania nu se amestecă în politică și nu soluționează conflicte politice. Prin nominalizarea lui Ludovic Orban de către președintele României ca și premier desemnat nu s-a creat un conflict juridic de natură constituțională. Nu există un conflict juridic între Parlament și președinte. Președintele României, potrivit prerogativelor constituționale expres menționate în art 103 alin 1 din Constituție, a desemnat un candidat la funcția de prim-ministru. Majoritățile politice se verifică și se realizează prin vot în Parlament, nu prin declarații politice”, a spus Boc.

Pe de altă parte, fostul premier susține că nu ne aflăm într-un blocaj constituțional, Parlamentul fiind obligat să dea un vot pozitiv sau negativ programului și listei Guvernului.

„Suntem într-un conflict politic determinat de boicotarea de către PSD a votului în Parlament cu privire la Guvern. Situația conflictuală poate fi înlăturată imediat prin derularea în Parlament a ședinței comune a Camerei Deputaților și Senatului cu privire la votul de încredere asupra Guvernului. Curtea și aici greșeste fundamental în condițiile în care Parlamentul acordă sau nu votul de încredere programului de guvernare și listei membrilor Guvernului, nu premierului desemnat”, a explicat fostul premier.

Emil Boc consideră că este un precedent extrem de periculos atunci când „gardianul Constituției” într-un stat de drept, cum este Curtea Constituțională, își depășește atribuțiile, încalcă Legea fundamentală și se amestecă părtinitor în jocul politic.

„Conflictele politice, în orice democrație, se soluționează prin mijloace politice. Până la urmă, actorii politici răspund în fața electoratului pentru acțiunile sau inacțiunile lor, nu persoanele numite de către actorii politici”, a menționat Boc.

Acesta a dat exemplul Germaniei, unde, potrivit Constituției acestei țări, se poate ajunge la alegeri anticipate dacă o moțiune de încredere solicitată de către Cancelarul Federal este respinsă de către majoritatea membrilor din Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului Germaniei.

„În aceste condiții, președintele Germaniei, la propunerea Cancelarului, poate dizolva Bundestagul și provoca alegeri anticipate. În anul 2005, cancelarul Schroder, care a dorit în mod explicit organizarea de alegeri anticipate în Germania, a solicitat un vot de încredere Bundestagului și a cerut în mod expres parlamentarilor din propriul partid să nu susțină moțiunea de încredere pentru ca aceasta să fie respinsă și, în consecință, să se întrunească acea condiție constituțională pentru a se putea ajunge la alegeri anticipate. În consecință, moțiunea de încredere solicitată de cancelar a fost respinsă, cu sprijinul parlamentarilor din partidul cancelarului”, a precizat Emil Boc.

Potrivit acestuia, membrii opoziției germane din Bundestag au atacat la Tribunalul Constituțional decizia Bundestagului de respingere a moțiunii de încredere spunând că, în mod deliberat, cancelarul a utilizat prevederea constituțională pentru a se ajunge la alegeri anticipate, contrar spiritului și textului Constituției Germaniei. „Tribunalul Constituțional din Germania a respins sesizarea opoziției și a considerat că nu este de competența ei să judece conflictele politice. Textul Constituției, spune Tribunalul Constituțional din Germania, a fost respectat. În România, într-o situație politică asemănătoare ca problematică cu cea din Germania anului 2005, CCR sfidează textul Constituției noastre, își abandonează rolul de gardian al Constitutiei și se amestecă în jocul politic intern, fapt absolut inacceptabil într-o democrație”, a conchis Emil Boc, citat de Mediafax.

Curtea Constituțională a stabilit, luni, că există conflict juridic de natură constituțională între Președinție și Parlament din cauza desemnării lui Ludovic Orban în funcția de premier de către șeful statului Klaus Iohannis.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro