Skip to content

Bolojan, întrebat dacă a vorbit cu Grindeanu despre ruperea Coaliției: Nu am avut energie. E  posibil să avem o criză în perioada următoare / Ce spune despre scenariul retragerii PSD

Premierul Ilie Bolojan nu a exclus posibilitatea unei crize politice „în perioada următoare”, în contextul tensiunilor cu PSD, dar „cei care generează o criză trebuie să își asume această criză”. Liberalul a spus, totodată, că „România nu are nevoie în momentul de față de un guvern minoritar” și că problemele „grave” din țară „nu dispar dacă o persoană sau alta pleacă”.

Întrebat, luni seară, la Digi24, dacă l-a întrebat pe liderul PSD „concret, bărbătește, ce vrea de fapt”, având în vedere criticile lui Sorin Grindeanu și ale social-democraților la adresa sa, Ilie Bolojan a afirmat că lucrurile se desfășoară „într-o manieră rezonabilă” în ședințele coaliției, în contrast cu tensiunile din plan public.

„Vă dați seama că ne-am întâlnit în ședințele de coaliție, dar o discuție din asta, legată de acțiuile pe care le fac un lider politic sau un partid, n-a avut loc în forma în care m-ați întrebat dumneavoastră. Să știți că și astăzi, și atunci când am avut ședințele de coaliție, ele se derulează într-o manieră (…) rezonabilă, însă în afara ședinței de coaliție sau după aceea lucrurile se schimbă foarte mult, escaladându-se cu atacurile, cu criticile ș.a.m.d.”, a declarat Bolojan.

Premierul a spus că „situația te obligă să te concentrezi pe problemele grave care vin zi de zi”, astfel că nu a mai avut „energiile personale” necesare pentru a se ocupa de tensiunile din coaliție.

„Pur și simplu, nu am mai avut nici energiile personale să mă mai ocup de aceste lucruri”, a adăugat el.

Liberalul a avertizat că „s-a escaladat cu această tensiune” din coaliție și nu a exclus posibilitatea unei crize.

„Lucrurile parcă merg tot în direcția escaladării. E posibil să avem o criză în perioada următoare, asta este situația, dar problema reală este următoarea: un om, un ministru, un premier pot să plece, problema pe care o avem este că lucrurile grave care ne-au dus în această situație necesită rezolvări. Ele nu dispar dacă o persoană sau alta pleacă”, a adăugat șeful Guvernului.

PSD a anunțat pentru data de 20 de aprilie o consultare internă privind posibilitatea de a părăsi guvernarea. Surse din conducerea partidului au declarat pentru HotNews că mai degrabă va fi luată o decizie de a continua la guvernare în actuala coaliție, dar cu un alt premier.

Bolojan: „România nu are nevoie de o criză politică”

Întrebat ce va face dacă PSD, după referendumul intern, îi va cere să plece din fruntea Guvernului, premierul liberal a răspuns: „Orice partid din coaliție, dacă consideră că nu este mulțumit de ceea ce se întâmplă, poate să acționeze din punct de vedere constituțional sau politic, introducând moțiuni de cenzură, retrăgându-și miniștrii”.

El a spus că discuțiile ar trebui să se concentreze pe „soluții” la problemele țării.

„România, în momentul de față, nu are nevoie de o criză politică, care se suprapune peste criza bugetară, care nu poate fi rezolvată de nimeni de pe o zi pe alta, și care se suprapune pe criza care vine din războaiele pe care le avem, din Golf, din Ucraina, ș.a.m.d. Numai de asta nu avem nevoie, dar asta nu este o pledoarie pe care o fac pentru ocuparea unui post, ci pur și simplu din responsabilitate pentru țara noastră”, a adăugat Bolojan.

„România nu are nevoie în momentul de față de un guvern minoritar”

Premierul liberal a spus că România are nevoie „de o stabilitate politică”, nu de un guvern fără majoritate în Parlament.

„Pentru că deciziile pe care trebuie să le luăm în perioada următoare, legat de absorbția de fonduri europene, legat de investițiile pe care trebuie să le facem, de jaloanele pe care trebuie să le îndeplinim, presupun să ai un guvern stabil, să ai oameni care își concentrează toată energia pe rezolvarea acestor probleme. Altfel, în vară, vom discuta despre cine este responsabil pentru banii pe care i-a pierdut România din PNRR”, a continuat el.

Bolojan, despre Grindeanu: „Nu mă apuc să dau note”

Ilie Bolojan a fost întrebat dacă el crede că Sorin Grindeanu „ar fi un bun premier acum”.

„Nu mă apuc să dau note și nici să fac estimări legate de calitățile unora sau altora la modul deschis, dar, discutând cât se poate de cinstit, atunci când a fost o situație dificilă, în vara anului trecut, știind ce trebuie făcut, lucruri care nu sună bine, mi-am asumat această răspundere. Fiecare om politic răspunde pentru funcția pe care o ocupă și pentru ceea ce face, dar nu mă apuc să fac caracterizări”, a răspuns liderul PNL.