Premierul Ilie Bolojan, care este și președintele interimar al Partidului Național Liberal, a admis joi seară, într-o emisiune la Antena 3 CNN, că formațiunea sa „a rămas cu niște datorii și ele trebuie acoperite”. De asemenea, el spune că între campaniile electorale, subvențiile de la stat acordate partidelor politice „trebuie reduse mult”.
„Sunt niște zeci de milioane de euro care se duc în fiecare an către partide. Și ați spus că suma asta trebuie redusă. Din punctul meu de vedere, banii ăștia ar trebui dați pe perioada campaniei electorale. Campanie eletorală înseamnă 45 de zile la 4 ani, în rest – 3 ani și jumătate să dai zeci de milioane de euro la partide ăștia sunt bani aruncați pe fereastră”, i-a spus moderatorul Radu Tudor premierului, întrebându-l ce crede despre închiderea „robinetului” de bani către formațiunile politice, atrăgându-i atenția și asupra faptului că PNL are „niște datorii”.
„Membrii noștri (de la PNL, n.r.) vor trebui să plătească cotizații, pentru că partidul a rămas cu niște datorii și ele trebuie acoperite. Nu avem altă posibilitate”, a reacționat liderul liberalilor.
„Cred că sumele pentru partide și între campanii trebuie reduse mult, dar un nivel minimal care să permită pregătirea oamenilor care pot candida pe funcții, schimburi de experiență, creșterea calificării celor care exercită o anumită poziție sunt lucruri importante pe care toate partidele din Europa le fac. Dar banii îi cheltuie cu prioritate pe aceste programe de pregătire a personalului și banii sunt cheltuiți într-o formă transparentă care nu naște discuții, așa cum avem noi, din păcate, și am avut în România în ultimii ani”, a continuat Ilie Bolojan.
Joi seară, în emisiunea de la Antena 3, premierul Bolojan a fost întrebat și despre reducerea numărului de parlamentari. „Convingerea mea e că dacă ar fi mai puțini parlamentari, nu s-ar întâmpla nimic, dar trebuie o majoritate și nu fac jocuri politice, nu explic ce vor unii și ce vor alții, e clar că acum concentrarea coaliției a fost să rezolve problemele urgente. Și numărul de parlamentari – el nu rezolvă problemele, dar generează o stare de nemulțumire dublată de percepția foarte proastă față de parlamentari, uneori pe bună dreptate, alteori o percepție care a fost deformată de lucruri care nu țin de toți parlamentarii, ci de o minoritate”, a precizat șeful guvernului.
Datoria PNL
HotNews a scris anterior în cursul zilei de joi că PNL, partid cu datorii de peste 30 de milioane de euro, a primit o nouă lovitură în această săptămână: trebuie să returneze 14 milioane de lei către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Decizia a venit în urma campaniei lui Nicolae Ciucă, din noiembrie 2024.
AEP a finalizat în primăvara lui 2025 rapoartele de control pentru alegerile prezidențiale de anul trecut. Deciziile finale au fost trimise în această săptămână către patru partide care au de restituit bani: PNL, USR, AUR și Forța Dreptei. Decizia AEP prevede în cazul PNL că trebuie să restituie 14 milioane de lei într-un termen de 30 de zile. Suma reprezintă banii utilizați în campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024 din subvenția partidului.
În decembrie 2024, după anularea alegerilor prezidențiale, printr-o Ordonanță de Urgență a Guvernului Ciolacu, au fost restituie integral toate finanțele cheltuite de partide și candidații independenți.
OUG din 12 decembrie 2024 preciza că anularea alegerilor a fost un eveniment extraordinar și că a fost adoptată deoarece legea finanțării campaniilor electorale nu conține prevederi în cazul anulării alegerilor. Banii au fost virați tuturor partidelor și candidaților până la finalul anului trecut.
Controlul efectuat de AEP la începutul acestui an a ajuns la concluzia că partidele nu pot să folosească sumele din subvenție și apoi să aibă dreptul să fie și rambursate.
„Statul a dat banii prin subvenție. Dacă ai cheltuit suma, nu îți mai dă încă o dată prin rambursare. Așa este legea partidelor, OUG nu se aplică altfel. Partidele nu au înțeles asta, dar AEP le-a explicat procedura legală și acum PNL trebuie să restituie cea mai mare sumă”, au precizat surse politice pentru HotNews.ro.
Rapoartele depuse de PNL la Autoritatea Electorală Permanentă, consultate de HotNews.ro, arată că partidul a transferat în contul de campanie al candidatului Nicolae Ciucă 14,1 milioane de lei. Aceasta este suma imputată acum de Autoritate.
Termenul legal de plată este de 30 de zile, conform procedurii legale.
Site-ul de investigații Snoop.ro a prezentat, în februarie 2025, situația financiară a PNL care a acumulat datorii sau sume de plătit de peste 30 de milioane de euro.
Ilie Bolojan a comandat la instalarea sa în funcția de președinte interimar al partidului un audit financiar, care nu a fost prezentat până la acest moment liderilor de organizații. Surse din partid susțin că prezentarea auditului se va face săptămâna viitoare, înainte de Congresul din 12 iulie.