Sari direct la conținut

Bombardamente rusești: Băiatul salvat de sub dărâmăturile unei clădiri din Nikolaev a murit

HotNews.ro
Război în Ucraina: Rușii au bombardat din nou orașul Nikolaev, Foto: Kostiantyn Liberov / AP - The Associated Press / Profimedia
Război în Ucraina: Rușii au bombardat din nou orașul Nikolaev, Foto: Kostiantyn Liberov / AP - The Associated Press / Profimedia

Un băiat în vârstă de 11 ani care a fost salvat din dărâmăturile unei clădiri din Nikolaev bombardată de forțele rusești a murit la spital, potrivit oficialilor ucraineni, citați de CNN.

Vitalii Kim, șeful administrației militare din regiunea Nikolaev, a declarat că băiatul, pe nume Artem, a fost adus la spitalul regional și a intrat în stop cardiac.

Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei a declarat că băiatul a fost prins sub dărâmăturile unei clădiri cu cinci etaje timp de peste șase ore în timpul nopții, înainte de a fi salvat în cele din urmă joi dimineața devreme.

„În tot acest timp, el a rezistat cu curaj, ascultând toate sfaturile salvatorilor care încercau să îl susțină în toate modurile posibile, în timp ce efectuau lucrări de urgență”, a declarat Serviciul.

„Nu am cuvinte”, a spus Kim.

___

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro