Bookfest 2013 se deschide miercuri la Bucuresti
Salonul Internațional de Carte „Bookfest 2013”, ediția a VIII-a, se va deschide miercuri, 29 mai, începând cu ora 10:00, la Complexul Expozițional Romexpo. Pentru cel mai amplu eveniment al industriei de carte, cele peste 200 de edituri participante au pregătit peste 300 de evenimente interactive care vor reuni cititori, scriitori, artişti şi personalităţi culturale, informeaza organizatorii.
Editura Polirom îi așteaptă pe vizitatorii Bookfest cu mai multe lansări și sesiuni de autografe. Cartea lui Liviu Tofan „Şacalul Securităţii. Teroristul Carlos în solda spionajului românesc” va fi prezentată de autor și de invitații săi: Ovidiu Şimonca, Andrei Muraru, Andrei Șerban, începând cu ora 13.
O oră mai târziu, Mircea Carp, voce inconfundabilă a posturilor de radio Europa Liberă și Vocea Americii, își va lansa volumul de amintiri „Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine!”. La ora 15 este programată lansarea volumului Poarta închisorii. Scriitori în închisoare, de Mircea Anghelescu. Liana Cozea va lansa volumul „Al doilea eu”, iar „Ghidul ipocriților” de Peter Demeny va fi prezentat de Ion Ianoși, Ovidiu Şimonca și Daniel Cristea-Enache.
Iubitorii teatrului şi ai cărţilor vor putea participa la o sesiune de autografe cu actorul, regizorul, caricaturistul şi scriitorul Horaţiu Mălăele.
Acesta va fi prezent la standul editurii All, alături de Doina Papp, autoarea volumului biografic „O poveste cu Horaţiu”.
Sesiunea de autografe a scriitoarei Doina Ruști, autoarea volumului „ Mămică la două albăstrele”, este programată să înceapă de la ora 17, tot la standul Editurii Polirom.
Pe scena Arena, din pavilionul C3, are loc lansarea volumului „Hit yourself. 100 de idei de la pasiune la marea lovitură” de Florin Grozea. Invitații autorului sunt Mihai Găinuşă, Dan Popi, Adrian Șerban.
Standul editurii „ Magic Print” va găzdui lansarea „Povestea unui colț de rai – Slănic Moldova”, de Romulus Dan Busnea.
De la ora 17, pe scena Arena , din pavilionul C3, va avea loc prezentarea cărții „Diete personalizate. Cum să mănânci ce îți dorești și să pierzi în greutate”, de doctor Vera Daghie, apărută la editura House of Guides.
Potrivit comunicatului remis Hotnews.ro, două workshopuri sunt programate în prima zi a Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2013, în pavilionul C3. De la Lavinia Gliga, editor la Decât o Revistă, cei interesați vor afla chiar în prima zi de Bookfest, începând cu ora 17, care este rolul poveştilor în jurnalismul narativ, cum construim povești non-ficționale prin jurnalism narativ, dar și despre nevoia de acuratețe și documentare exhaustivă. De la ora 18, Constantin Nimigean, fondatorul revistei de fotografie Love Issue, cunoscut şi premiat pentru blogul său de fotografie www.oitzarisme.ro, va fi gazda unui workshop de proiecte foto. Ce înseamnă un proiect foto, cum alegi ideea, cum îl promovezi, despre comunităţi de fotografi şi publicaţii de specialitate sunt câteva din temele dezbaterii.
Pentru cel mai amplu eveniment al industriei de carte, cele peste 200 de edituri participante pregătesc peste 300 de evenimente interactive care vor reuni cititori, scriitori, artişti şi personalităţi culturale.
Respectând tradiţia creată prin invitarea unui oaspete de onoare (Spania în 2010, Ungaria în 2011, Franţa în 2012), Bookfest se bucură anul acesta de participarea Austriei, Elveţiei şi Germaniei, prin proiectul internaţional Trei ţări, aceeaşi limbă, dezvoltat de Târgul de Carte de la Frankfurt.
În cadrul Bookfest 2013, vizitatorii se vor putea bucura de reduceri de până la 50% la cărţile expuse și vor putea câștiga în premieră premii consistente la Tombola Bookfest.
Bookfest va avea loc între 29 mai si 2 iunie, la ROMEXPO, pavilioanele C1-C5. Programul de vizitare: miercuri, 29 mai, și joi, 30 mai și duminica 2 iunie, între orele 10 si 20, iar vineri și sâmbătă, între 10 si 22. Intrarea este liberă.