Boris Johnson, către britanici: E momentul unei adevărate reînnoiri şi al unei schimbări naţionale
Ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, vineri, marchează începutul unei ere de ”reînnoire” şi de ”schimbare” pentru ţară, apreciază premierul britanic Boris Johnson. În mesajul pe care îl va adresa în această seară, premierul Marii Britanii va face apel la unitate, după ce societatea a fost divizată puternic de la referendumul din 2016 care a decis despărțirea de blocul comunitar.
„Nu este un sfârşit, ci un început”, va spune liderul conservator în discursul său către naţiune la ora 22:00GMT, cu o oră înainte de retragerea istorică a Regatului Unit, scrie AFP, citată de Agerpres.
„A sosit momentul când zorii apar şi perdeaua se ridică peste un nou act”, a continuat premierul britanic, conform unor extrase comunicate de serviciile sale. ”Acesta este momentul unei adevărate reînnoiri şi a unei schimbări naţionale”, a spus el.
Boris Johnson doreşte, de asemenea, să lase în trecut diviziunile care i-au scindat pe britanici de la votarea Brexitului de către 52% dintre ei în cadrul referendumului din 2016.
”Slujba noastră în guvern – munca mea – este să ne unificăm şi să ne conducem înainte”, a afirmat el, potrivit surselor citate.
Pentru a marca Brexitul, şeful guvernului va reuni vineri consiliul său de miniştri în Sunderland (nord-estul Angliei). Oraşul, care a votat în proporţie de 61% în favoarea Brexitului în 2016, găzduieşte principala fabrică europeană a producătorului auto japonez Nissan, al cărui viitor era compromis în cazul unui Brexit dur, evitat datorită încheierii unui acord de divorţ cu Bruxelles-ul, notează AFP.