Sari direct la conținut

Boris Johnson se va vaccina vineri cu AstraZeneca

HotNews.ro
Boris Johnson la o unitate de productie Valneva din Scotia, Foto: Andrew Parsons / Avalon / Avalon Editorial / Profimedia
Boris Johnson la o unitate de productie Valneva din Scotia, Foto: Andrew Parsons / Avalon / Avalon Editorial / Profimedia

Premierul britanic Boris Johnson a spus joi că vaccinul AstraZeneca este sigur și că va fi imunizat cu acest ser vineri, relatează Reuters.

”Vaccinul Oxford este sigur și vaccinul Pfizer este sigur. Ce nu este sigur este să faci Covid și de asta este important să ne vaccinăm cât mai repede posibil”, a spus Johnson într-o conferință de presă.

”Întâmplător eu mi-l (vaccinul) fac mâine, iar centrul la care îmi fac vaccinul folosește în acest moment vaccinul Oxford/AstraZeneca… și pe acesta îl voi face”, a spus el.

Beneficiile vaccinului AstraZeneca COVID-19 depășesc cu mult potențialul risc care este „incredibil de mic”, a declarat directorul medical din Anglia după ce au fost raportate cinci cazuri de cheaguri de sânge pe creier creier după vaccinarea cu acest ser.

„Ceea ce avem aici (…) este un risc potențial incredibil de mic și chiar și acesta este un risc potențial, nu unul sigur”, a declarat joi Chris Whitty.

Agenția de Reglementare a Medicamentelor din Marea Britanie investighează un tip foarte rar de cheaguri de sânge în venele cerebrale, identificat la cinci persoane.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro