Borrell acuză Rusia de ipocrizie, după anunțul Moscovei de încetare a focului
Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, Josep Borrell, a descris anunțul lui Vladimir Putin de încetare a focului pentru 36 de ore pentru a marca Crăciunul ortodox drept „necredibil”, adăugând că ordinul președintelui rus părea a fi o încercare a Moscovei de „a câștiga timp pentru a-și regrupa trupele”, relatează The Guardian, citând AFP.
- „Kremlinului îi lipsește total credibilitatea și această declarație de încetare unilaterală a focului nu este credibilă.
- Rusia a fost cea care a lansat această agresiune nelegitimă. Când agresorul vorbește despre o încetare a focului, cred că răspunsul care vine la noi toți este scepticismul în fața unei asemenea ipocrizii”, a spus șeful politicii externe al UE, Josep Borrell, în timpul unei vizite în Maroc.
El a cerut „acțiuni concrete pe teren”, inclusiv „oprirea completă a atacurilor militare” și retragerea de către Moscova a trupelor și echipamentelor militare de pe teritoriul ucrainean.
Armata rusă a dat asigurări vineri că respectă armistiţiul de două zile pe care Moscova l-a decretat unilateral în Ucraina cu ocazia Crăciunului ortodox pe stil vechi, însă a acuzat Kievul de continuarea bombardamentelor, informează AFP şi Reuters.
Șeful-adjunct al administraţiei prezidenţiale ucrainene, Kirilo Timoşenko, a anunţat că armata rusă a bombardat vineri de două ori oraşul Kramatorsk, în estul Ucrainei, după intrarea în vigoare a armistiţiului unilateral decretat de Moscova.
De asemenea, potrivit AFP, bombardamente au fost auzite, după intrarea în vigoare a armistiţiului, de ambele părţi ale frontului din Bahmut, epicentrul luptelor din estul Ucrainei, scrie Agerpres.
O încetare a focului unilaterală decretată de Rusia în Ucraina cu ocazia Crăciunului ortodox pe stil vechi ar fi trebuit să înceapă vineri la prânz (12.00, ora Moscovei – 09.00 GMT), deşi sinceritatea iniţiativei a fost pusă la îndoială de Kiev. Ucraina a respins această iniţiativă drept „act de propagandă”.