Sari direct la conținut

Brazilia: Defrişări record în Pădurea Amazoniană în luna mai

HotNews.ro
Brazilia: Defrişări record în Pădurea Amazoniană în luna mai

Defrişările continuă să doboare recorduri în Brazilia, datele oficiale publicate zilele trecute pentru luna mai şi primele cinci luni ale acestui an prezentând cele mai sumbre cifre din istoria înregistrărilor acestor informaţii, relatează Agerpres, citând AFP.

Ecologiştii avertizează că anul 2020 ar putea fi cel mai devastator pentru pădurea amazoniană, mai sumbru decât 2019, când recrudescenţa incendiilor a şocat întreaga lume. „Ne aflăm în faţa scenariului unei catastrofe totale pentru Amazonia”, a declarat Mariana Napolitano, director ştiinţific al filialei din Brazilia a Fondului Mondial pentru Natură (WWF).

Conform datelor satelitare colectate de Institutul Naţional de Cercetări Spaţiale (INPE), 829 kilometri pătraţi din pădurea amazoniană au fost defrişaţi în mai, cu 12% mai mult în comparaţie cu anul trecut, cea mai mare suprafaţă de la lansarea acestei serii statistice, în 2015.

De la începutul anului, defrişările au ajuns la peste 2.000 de kilometri pătraţi, cu 34% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2019.

Aceste date sunt cu atât mai îngrijorătoare cu cât nu iau deocamdată în calcul sezonul secetos, care începe în iunie şi favorizează incendiile.

Institutul de Cercetare a Mediului din Amazonia (IPAM) estimează că 9.000 de kilometri pătraţi de pădure deja defrişată ar putea fi mistuită de flăcări până în luna august.

Incendiile forestiere sunt provocate în mare parte de fermierii care ard zonele defrişate pentru culturi agricole sau păşuni pentru creşterea animalelor, notează AFP.

Ecologiştii acuză guvernul preşedintelui de extremă dreaptă Jair Bolsonaro, cunoscut climatosceptic, că favorizează defrişările prin susţinerea legalizării agriculturii sau a mineritului în zonele protejate.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro