Sari direct la conținut

Brazilia: peste 500 de lei de mare morți din cauza gripei aviare

HotNews.ro
Leu de mare, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Leu de mare, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Peste 500 de lei de mare au fost găsiți morți pe coasta din sudul Braziliei, potrivit unui nou raport al autorităților locale, care dau vina pe gripa aviară pentru aceste decese, potrivit AFP.

„Până în prezent, am numărat 552 de mamifere marine (moarte) în diferite locuri de-a lungul coastei”, a declarat Secretariatul de Stat pentru Agricultură din Rio Grande do Sul într-un comunicat transmis către AFP.

Vineri, doar orașul Santa Vitoria Palmar, din același stat, a dezvăluit că a găsit rămășițele a 164 de lei de mare.

Primul focar de gripă aviară la mamiferele marine a fost identificat la începutul lunii octombrie la Cassino, o altă plajă din statul Rio Grande do Sul, potrivit Ministerului brazilian al Agriculturii.

Cele mai multe dintre mamiferele marine moarte în sudul Braziliei au fost găsite în apropierea graniței cu Uruguay, unde autoritățile au raportat în septembrie descoperirea a aproape 400 de cadavre de lei de mare, ale căror decese au fost atribuite tot gripei aviare.

Potrivit autorităților locale, însă, nu există „niciun risc pentru consumul de păsări de curte sau de ouă” produse în Brazilia.

Brazilia își menține, așadar, statutul de țară „liberă de boală”, întrucât „nicio producție comercială nu a fost afectată” până în prezent, potrivit guvuernului.

Deși cazurile de infectare a oamenilor sunt rare, autoritățile braziliene au sfătuit totuși populația să nu se apropie de rămășițele mamiferelor marine și să își țină animalele de companie la distanță.

Peru, Chile și Argentina au raportat, de asemenea, decese în rândul faunei lor marine atribuite virusului, care provoacă leziuni musculare, neurologice și respiratorii grave.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro