Brexitul a eșuat. Marea Britanie va rămâne în Uniunea Europeană

Puncte cheie:

• Premierului oportunist „Brexit means Brexit!”, care votase, de fapt, pe 23 iunie 2016, împotriva Brexitului dar care s-a adaptat rapid la noul context doar ca să ajungă în fruntea guvernului (pe durata negocierilor), i se va împlini, culmea, dorința cea dintâi – Brexitul eşuează iar Marea Britanie va rămâne în Uniunea Europeană!;
• În prima fază se va solicita amânarea Brexitului (de către un alt premier, cel mai probabil), apoi, la cererea societății britanice exprimată puternic de jos în sus, partidele vor trece peste pozițiile lor inițiale „principiale” și vor propune organizarea unui al doilea referendum (probabil în toamnă), care va păstra Marea Britanie în Uniunea Europeană cu o majoritate de cel puțin 55-60%, mult mai mare decât cea de 51,9% care votase pentru ieșire în 2016. Vi se pare prea optimist acest scenariu?;
• Prin înfrângerea îngrozitoare din Parlament, cu 202-432 (cea mai severă înfrângere a unui guvern britanic din întreaga istorie modernă a Regatului), doamna May își pierde orice rațiune de a mai rămâne premier, atâta timp cât esența mandatului ei a fost tocmai negocierea cu succes a unui Acord al Brexitului între Marea Britanie și UE;
• Pe plan ideologic și politic european, eșecul ideii şi proiectului Brexitului va începe să oprească ascensiunea populiștilor eurofobi din întreaga Uniune. Domolirea valului eurosceptic în Marea Britanie ar fi un semnal important în Europa dar ar putea avea consecinţe chiar şi asupra politicii Statelor Unite faţă de UE;
• Un singur lucru mai poate să strice acest scenariu optimist care se întrezăreşte: un rezultat prost al alegerilor europene din 23-26 mai, care să îi (re)convingă pe britanici că au avut dreptate în 2016. Să sperăm că europenii nu vor lucra în primăvară pentru reușita Brexitului.

*

Este deja un loc comun să spunem că în orice criză majoră este şi o oportunitate importantă. Rar i s-a întâmplat, în glorioasa sa istorie, perfidului Albion (scuzaţi clişeul, dar aici chiar merge) să fie prins la înghesuială şi să fie în întregime la mâna francezilor şi germanilor. Marea Britanie nu mai este demult, cam de prin veacul al XIX-lea, prima Mare Putere a sistemului internaţional. Uniunea Europeană o ajuta să pară mai mare, îi multiplica influenţa globală. În ziua de astăzi, mărimea contează. Regatul Unit (cât mai este aşa unit, căci Scoţia îşi face planuri de-aşi lua lumea în cap) nu are nici forţa SUA sau a Chinei de a da direcţia şi de a conduce lumea pe cont propriu, nici modestia politică şi exclusivismul Elveţiei de a se ţine complet în afara jocului european şi mondial, fără nicun fel de ambiţii externe. Câtă mândrie sau câtă umilinţă va fi în soluţia cu care se va finaliza până la urmă aventura isterică şi manipulată a Brexitului din 2016?

Dacă negociatorii europeni vor fi fermi în săptămânile următoare (şi nu văd ce motive ar avea să fie altfel şi să ajute opţiunea Brexit să iasă onorabil din încurcătura în care a intrat), Londra nu prea mai are soluții în timpul scurt rămas până pe 29 martie. Acordul negociat nu trece de Parlament, după cum același Parlament a votat clar că guvernul de la Londra nu poate accepta ieșirea din Uniune fără un Acord cu UE. Deci? Pasul logic care urmează este amânarea Brexitului, teoretic dar și practic (încă) posibilă. Cred că sunt printre puţinii care am spus, încă din 2017, în repetate rânduri, că este posibil să se ajungă la amânarea Brexitului. Dar nu cer drepturi de autor pentru idee.

Fireşte că amânarea, în sine, nu este o soluție definitivă. Peste câteva luni britanicii se vor trezi în aceeași situație, în acelaşi impas, dacă nu se produce între timp un declic spectaculos care să trezească societatea şi apoi partidele, căci sigur nu va fi invers. Dar declicul se va produce, pentru că britanicii sunt inteligenţi şi întotdeauna inspiraţi la finalul oricărei mari afaceri în care au intrat şi nu se pot lăsa păcăliţi de două ori pe aceeaşi temă. Treptat, se va coagula ideea că Brexitul nu funcționează așa simplu cum și-au imaginat aventurierii ieșirii de acum trei ani.

Timpul este însă deopotrivă principalul duşman şi principalul instrument în această criză. Nu mai este timp până pe 29 martie pentru un Acord fundamental diferit de cel negociat timp de peste doi ani de britanici cu europenii. Este deci nevoie de o amânare de cel puţin un an. Pentru a se acorda o asemenea amânare (permisă de Tratatul UE), probabil că Bruxelles-ul are nevoie ca aceasta să fie cerută de un nou premier britanic. Un nou guvern, cu o nouă viziune, ar fi un bun motiv pentru o amânare de un an.

Apoi va trebui ca societatea britanică să se trezească. De jos în sus, trebuie cerută masiv, puternic, insistent, oprirea Brexitului prin al doilea referendum. Iată ce scriam despre această extraordinară inteligenţă britanică de a înţelege şi de a se poziţiona corect, găsind până la urmă soluţii şi ieşind onorabil din situaţiile dificile prin care au trecut: „Fiind o naţiune inteligentă și creativă, de „navigatori” și „exploratori” globali, care au condus lumea timp de un secol (între secolul francez și secolul american), cu simţul perfect al direcţiei şi orientării în spaţiu şi timp şi cu mari spirite politice în istoria lor, dar şi cu precauţie şi scepticism faţă de „revoluţiile” de orice fel, britanicii vor realiza că, de data aceasta, se îndreaptă într-o direcţie greşită şi că au fost păcăliţi de tabăra „saltimbancilor” Boris Johnson-Nigel Farage. Nu am nicio îndoială că, la un moment dat, vor spune Stop acestui joc slab, submediocru, făcut de Marea Britanie din 2016 încoace, dezamăgitor în primul rând pentru proprii concetăţeni, cărora li s-a vândut iluzia că Marea Britanie ar putea redeveni centrul lumii, după ieşirea din Uniunea Europeană, aşa cum era pe vremea Reginei Victoria, dar s-ar putea ca acel moment al trezirii să vină prea târziu pentru a mai putea opri Brexitul. Nu și prea târziu pentru a mătura de la putere o grupare de politicieni aventurieri de slabă calitate, fanfaroni din categoria Trump (republicanii George Bush şi John McCain au introdus „catalogarea” aceasta, peste Atlantic), cum nu a mai avut demult sau niciodată Marea Britanie, dar care, din nefericire, au reușit să păcălească, cu argumente false și cu o ideologie suveranistă supergonflată, o majoritate de 51,89% a cetățenilor care au votat pe 23 iunie 2016”[1]. Îmi menţin pe deplin această opinie de acum un an.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro