Briciul in mana maimutei (de Razvan Exarhu)

Ne-au trebuit mii de ani sa ajungem aici, ne-au trebuit secole de traditie si experienta ca sa ajungem in halul asta. Am vazut usa reprezentantei bucurestene a uneia dintre cele mai cool marci sportive din lumea asta mare si mi-am adus aminte de alimentarele de pe vremea animalului de ceausescu.

Grilaj, cornier de cea mai buna calitate, aparatoare pentru lacat, lacat, eleganta si rafinament, o gama larga de servicii, deci intreprinderea noastra va ureaza sa uitati in ce an suntem.

Contrastul ucigator dintre continut si ambalaj, dintre metalul ruginit in anii ‘80 si plasticul anilor de latex. Am mai intrat in sediul unei prestigioase institutii media, localizat intr-o semiinstitutie de stat.

Era ca la un parcurs sofisticat de montagne-russe, presarat cu necesarul de sperieturi, mirosuri si accidente. Mirosul de parizer prost, cainii, portarul care asculta manele scarpinandu-se nu va spun unde, liftul impregnat de transpiratia oamenilor muncii de la orase

si sate te ajutau sa-ti faci o impresie generoasa despre atitudinea celor pe care urma sa-i intalnesti, dincolo de pretentiile si declaratiile lor.

Si de aici incepe experienta schizofrenica pe care o aprofundam zi de zi in raportul subtil dintre ceea ce spunem si ceea ce facem.

Imi spune un prieten american ca vecinii il reclama daca nu isi tunde iarba astfel incat sa atinga aceeasi dimensiune cu iarba lor.

Cica nu e ok sa vorbesti de hitlerism, dar se pare ca si iubirea pentru natura si gradina, plante, fructe si legume poate naste sentimente extreme, ba chiar foarte extreme.

In acelasi timp, lucrurile simple si subtile incap pe mana celor incapabili sa le inteleaga si sunt iremediabil alterate de acest factor stabilizator care le incurajeaza pe vanzatoarele de la magazinele de lux sa foloseasca dezacorduri si mult jerseu sintetic in viata

de zi cu zi.

Povestirile celor care au trecut prin nationalizare pornesc de la cuie batute in piane si in piese nobile de mobilier pentru inlesnirea atarnarii servetelor si se incheie cu taierea picioarelor de masa Biedermeyer de 12 persoane, pana la nivelul scaunelelor din capra cu trei iezi.

Acest masacru continua nestingherit si orice reluare a temei provoaca iritare si foarte mult dezgust popular. Raspunsul este intotdeauna: bine ca esti tu destept!

Toata lumea injura la fel ca toata lumea. Paradoxul face ca niciun element exterior, care pe vremuri obliga la un anumit tip de atitudine, sa nu mai poata determina nimic.

Carutasii vorbesc precum toate celelalte categorii profesionale si toata asistenta e fericita ca se face usor inteleasa de public. Doctorii si politicienii, poetii si muncitorii injura la fel si chiar se bucura de aceasta capacitate speciala de a fi populari si actuali.

In acest mod simplu, criteriile sunt definitiv abolite prin liberul acces la invectiva si desfigurare al tuturor categoriilor sociale. Ma distram cu gandul la un aeroport in stil brancovenesc.

Radeam in fata ideii de a gresia plaja de la Vama Veche, adaugandu-i si niste parapeti de inox cu intarsii de brad, pentru orice eventualitate. Si de aceea mi se pare acum amuzant de enervant faptul ca asistam la o distrugere cu pretentii a tuturor sistemelor care au consacrat sintagma: civilizatie umana.

Locuri in care lumea plateste ca sa se simta prost, locuri pe care oamenii se straduiesc sa le faca inacceptabile, locuri pe care unii se simt chemati sa le imbunatateasca pana la distrugere, locuri si obiceiuri pe care nimeni nu si le mai poate asuma pentru ca sunt prea simple.

Vorbeam cu doi preteni greci despre cat este de dificil sa realizezi intalnirea dintre cateva forme de perfectiune: rosii, ulei de masline, paine neagra si branza.

Uneori mai vine vorba si despre cascaval de capra, dar nu vreau sa ma dau rafinat, pentru ca e prea simplu. Pana cand gustul rosiei, alaturi de savoarea si finetea bucuriei de a trai nu vor deveni niste aspiratii generale, briciul din mana maimutei va taia in continuare perfect felii groase de beton.