Brucan ne-a dus de nas (de Ioan T. Morar)

Cind a sustinut, in ianuarie ’90, ca avem nevoie de douazeci de ani ca sa ajungem la adevarata democratie, toti ne-am suparat pe Silviu Brucan. Ni s-a parut ca e o perioada jignitor de lunga. Acum vedem ca „profetul” ne-a ascuns jumatate din adevar.

Patruzeci de ani este perioada adevarata, atit le-a trebuit fugarilor din Egipt condusi de Moise ca sa ajunga in Tara Promisa. Si asta nu pentru ca ar fi fost lung drumul sau pentru ca ar fi pierit calauzele. Pur si simplu, a fost nevoie de aceasta perioada pentru ca poporul lui Israel sa se aseze si sa inceapa o noua etapa cu oameni nascuti in libertate. Iar Silviu Brucan stia asta, desigur.

A injumatatit masura ca sa evite scandalul, probabil. Iar noi ne dam seama de asta abia acum cind scadenta celor doua decenii prezise se apropie tot mai mult. Mi-am reamintit de acest termen brucanian in urma unor discutii infierbintate declansate, pe site-ul „Cotidianului”, de seria de articole care propun Generatia Asteptata.

Am citit niste rinduri revoltate scrise de oameni care se asteptau sa scoatem din mineca niste ingeri salvatori care sa inlocuiasca vechea generatie de politicieni: „Pai, astia sint?!”.

Ca unul care, din cind in cind, viseaza (naiv?) sa se trezeasca intr-o Romanie brusc mai buna, mai prospera, mai senina, inteleg, pe jumatate, nazuintele unor cititori. Si noi am vrut sa va propunem 22 de politicieni neprihaniti, educati in Tibet, gata de sacrificiul suprem in cazul in care ar fi incercat cineva sa-i abata din drum.

Nu i-am putut convinge sa invete romaneste si sa se mute in Bucuresti pentru simplul fapt ca nu i-am gasit. Ne-am fi dorit sa gasim 22 de calugari franciscani, care nu au nici un bun personal si toate cistigurile le impart nevoiasilor, si sa-i convingem sa scoata viata noastra politica din marasmul actual, sa ne lumineze cu puritatea lor sufleteasca. Nici aici nu am avut vreun amator.

Nu mai vorbesc de totala lipsa de disponibilitate a politicienilor suedezi sub 35 de ani care sa-si ia cetatenie romana pentru a ne izbavi. Asa ca am ramas la materialul clientului, la tinerii autohtoni. Cu ei defilam, ei sint pilpiiala sperantei in acest moment.

Cei care au avut maximum 20 de ani la Revolutie au marele avantaj ca nu au fost membri de partid si nu au apucat sa se inroleze in retelele Securitatii. Nu s-au nascut in libertate, este adevarat, insa in libertate si-au incheiat studiile si au deprins notiunile democratiei. E o jumatate de masura care poate intretine totusi, chiar si pentru fundamentalistii iluziei, o jumatate de speranta.

Restul sint chicoteli si strimbaturi din nas. Iar pentru cei care au citit lista fara sa treaca si pe la capitolul „criterii”, e de subliniat ca politica nu este un spatiu paradisiac, in care heruvimii si serafimii inalta cintece de slava. Politica e un spatiu al unei batalii continue, o arta a compromisului care cu greu face loc unei interesante lupte de idei.

Tinerii propusi de noi s-au desprins de pluton si au reusit sa se faca vizibili, au invins, partial sau total, cu aceleasi arme, structuri de partid neprietenoase. Noi am oferit o lista cu oameni vii, tineri, aflati deja pe traiectorii politice promitatoare. O lista de nume, nu un top.

Daca Romania nu s-a schimbat nici cu o Revolutie, nici cu mai multe mineriade sau cu niste cicluri electorale, e greu de spus ca o va face, peste noapte (cum visam), prin publicarea unei liste. Generatia Si Mai Asteptata va fi aceea a nascutilor in libertate care nu au fost nici membri de partid, nici utecisti sau pionieri. Nascuti in libertate, educati in libertate. Dar pina atunci mai sint niste ani de trecut, anii ascunsi de Brucan.

P.S. Daca aparea o lista a sperantelor politice acum 20 de ani si statea scris acolo ca un tinar capitan de vas va fi ales, democratic, presedintele Romaniei, oare cum comentau acest fapt fundamentalistii iluziei?