Bucurestiul va avea un "teatru temporar", in zona centrala
Primaria Capitalei va construi un „teatru temporar” in Centrul Capitalei, potrivit unui proiect de hotarare aprobat joi de Consiliul General al Municipiului Bucuresti. In proiectul de hotarare nu este specificat unde se va amenaja pavilionul, ce capacitate va avea si daca se va face concurs pentru proiectul de arhitectura. Reprezentantii Primariei Capitalei spun ca este nevoie de acest teatru temporar deoarece mai multe teatre sunt in proces de reabilitare sau nu au sali moderne, existand un necesar de 400-450 de locuri de spectacol.
„In prezent, la nivelul Municipiului Bucuresti, numeroase teatre nu au sali de spectacol moderne sau au demarate lucrari de reabilitare, modernizare si consolidare, care au impact asupra bunei desfasurari a agendei de spectacole. Multe teatre se afla astfel in situatia de a juca pe alte scene bucurestene, nemaiavand posibilitatea de a utiliza salile proprii de spectacol, intampinand astfel dificultati de ordin administrativ si de organizare a activitatii. Prin realizarea obiectivului de investitii „Teatru temporar”, Municipiul Bucuresti doreste sa rezolve o problema majora, dar si sa se inscrie intr-o directie de inovatie arhitecturala ce poate fi transformat in capital de imagine si turistic al orasului. Pe baza analizei salilor de teatru existente, s-a estimat un necesar de 400-450 de locuri de spectacol. Avand in vedere aceste aspecte, s-a estimat necesitatea realizarii unui Teatru temporar, al carui amplasament sa fie unul central, cu acces facil auto si prin mijloacele de transport in comun”, se arata in expunerea de motive a proiectului.
Proiectul de hotarare ofera si cateva informatii referitor la aspectul cladirii: „Fiind vorba de o constructie temporara, fara caracter permanent, se propune realizarea unei constructii usoare, cu structura metalica, toate finisajele si dotarile interioare vor fi gandite in concordanta cu specificul inovativ al proiectului. Constructia va trebui sa indeplineasca performantele specifice desfasurarii spectacolelor, precum si normele de securitate seismica si cele referitoare la incendiu si impactul asupra mediului”.
„In acest moment, in Bucuresti majoritatea teatrelor necesita consolidari, reparatii sau modernizari. Unele dintre ele sunt un pericol public. Trupele de actori nu au dorit sa isi inceteze activitatea, in mod firesc, pentru ca ar fi pierdut publicul. In Bucuresti nu exista o alta sala in care teatrele sa se poata reloca. Atunci am venit cu aceasta propunere, sa construim un obiectiv cultural in care sa activeze pe rand toate teatrele din Capitala pe timpul consolidarilor. Ulterior aceasta constructie culturala va ramane la dispozitia bucurestenilor pentru alte activitati, tot din domeniul cultural. Este nevoie urgenta sa relocam teatrele din Capitala. Prin urmare, felul in care va arata teatrul, amplasamentul, designul si arhitectura sunt lucruri care se vor stabili ulterior, prin licitatie, caiet de sarcini si tot ceea ce prevede legea”, a declarat primarul general, Gabriela Firea.
Proiectul a trecut cu 36 de voturi pentru, 10 impotriva si 5 abtineri. Au votat pentru 22 de consilieri PSD, 6 PNL, 4 ALDE, 4 PMP. Impotriva acestui proiect au votat 10 consilieri USB, iar 5 consilieri s-au abtinut (4 USB, 1PMP).
Consilierii USB nu au votat proiectul motivand ca nu stiu unde va fi amplasata cladirea, ce arhitectura va avea, daca se va face concurs de arhitectura.
Consilierul PSD Anca Florea le-a reprosat consilierilor USB ca ii trateaza pe colegii lor cu un „dispret suveran” si ca lucrarile sedintelor se desfasoara „cu frana de mana trasa”, iar in aceste conditii „perspectiva urmatorilor patru ani e sinistra”.