Bugetul: cu ochiul la 2007! (de Daniel Daianu)

Nu bugetele in 2005 si 2006 provoaca temeri privind asigurarea stabilitatii economiei, deficitele lor fiind relativ mici. „Socul bugetar” al aderarii este problema, si aici trebuie urmarite doua piste:

a) gradul de ameliorare a colectarii si extinderea bazei de impozitare;

b) eficacitatea masurilor BNR in potolirea cresterii creditului intern. In functie de aceste variabile vom afla cum se va configura politica fiscala in 2007.

In ceea ce priveste bugetul public in 2006, acesta trebuie judecat prin prisma structurii sale (resurse si utilizari) si in contextul politicii economice de ansamblu. Aceasta impune bugetului doua constrangeri majore. Prima: nevoia de a asigura echilibrul economiei, pe fondul cresterii ei ca tendinta de durata.

Astfel, avand in vedere deficitele externe in 2005 (cu deficitul de cont curent estimat la circa 9% din PIB, cauzat in proportie de 90% de sectorul neguvernamental) ca si tinta de inflatie (5%), in 2006 este prudent a se stabili o tinta de deficit bugetar in acel an nu mai mare decat cea din acest an. Daca BNR reuseste in domolirea creditului in valuta, se creeaza spatiu de manevra bugetului.

Dar si asa, trebuie considerat socul bugetar al aderarii, care cere si el prudenta. A doua constrangere rezulta din exigentele aderarii si priveste mai ales latura de cheltuieli a bugetului, prin stabilirea de prioritati.

Din punct de vedere macroeconomic, o tinta de – 0,5% deficit bugetar in 2006 ar raspunde setului de constrangeri mentionat. Cifra nu inseamna, automat, o executie bugetara mai stransa decat in 2005, admitand ca in acest an deficitul va fi intre 0,7% si 1% din PIB (sunt cheltuieli ce se fac in ultima parte a anului).

Afirm aceasta, intrucat ameliorarea colectarii si extinderea bazei de impozitare este posibil sa mareasca veniturile fiscale ale bugetului cu 0,3%-0,4% din PIB in 2006.

Referitor la politica fiscala, precizandu-se ca se doreste stabilitate dupa „turbulenta” indusa de cota unica, trebuie mare atentie cand se recurge la noi taxe si impozite. Dorinta de a scoate la lumina profitul escamotat prin diverse mijloace are temei. Dar nu este clar ca solutia mai buna este impozitarea pe imobilizari corporale.

A incerca o aplicare partiala a acestui impozit (pentru firmele considerate in culpa) este greu de realizat si poate introduce arbitrariul. Ce am face, de pilda, cu utilitati publice care nu incaseaza in mod sistematic? Travaliul MFP trebuie orientat catre extinderea bazei de impozitare si o colectare mai buna, in conditiile in care are loc o reducere a CAS-ului la 47,5% in 2006. Evaziunea fiscala nu se combate cu noi taxe.

A doua observatie privind fiscalitatea: nu este bine ca sa se generalizeze cota unica. Ilie Serbanescu remarca just ca, daca ar fi asa, ar trebui sa se diminueze mult cota contributiilor la sistemul de pensii sau sa creasca cea pentru sanatate. Din cat cunosc, nu exista economie care sa functioneze potrivit unei asemenea logici fiscale. Extremismul nu face casa buna cu o politica economica inteligenta.

Aducerea impozitarii dividendelor la 16% reliefeaza chestiunea impozitarii multiple a unor venituri. Un actionar ar plati statului din profitul realizat cat platea si inainte de introducerea cotei unice. Dar impozitarea multipla este un aspect controversat si in literatura.

Am rezerve mari fata de ridicarea impozitului la depozitele bancare la 16% cand sunt banci care practica dobanzi puternic real negative. BNR trebuie sa exprime un punct de vedere aici. Si este bine ca s-a dat inapoi cu impozitarea veniturilor softistilor. In toata Europa se cauta mijloace de a stimula acest domeniu, iar noi am fi fost ridicoli cu masura preconizata.

Alte suiri de taxe, de genul celor pe mosteniri sau privind transferul proprietatilor imobiliare, ca si restrangerea categoriilor la cheltuielile deductibile din calculatia profitului impozabil au sens.

O chestiune de principiu: este incorect ca modificarea unor taxe si impozite sa aiba efecte retroactive. Intr-un stat de drept respectarea legii trebuie practicata in primul rand de catre autoritatile de stat.

La cheltuielile bugetului public trebuie sa avem mai bine definite prioritatile si sa gandim proiecte multianuale, care sunt strans legate de exigentele aderarii la Uniune (de folosirea fondurilor UE). Dificultatea aici este legata de inertia structurala a bugetului.

PS. A spune ca prezentarea proiectului de buget in Parlament la 15 octombrie este un exercitiu de imagine este neavenit. Daca nu s-ar fi respectat termenul, s-ar fi criticat intarzierea.