Bulgaria: A murit Plamen Goranov, artistul care a devenit simbolul protestelor de masa dupa ce si-a dat foc
Un barbat de 36 de ani, care si-a dat foc in 20 februarie la Varna si a devenit simbolul manifestatiilor impotriva coruptiei din Bulgaria, a decedat duminica seara, a anuntat luni spitalul din acest oras portuar, citat de AFP.
Decesul lui Plamen Goranov nu a fost anuntat decat luni, dupa protestele masive de duminica, atunci cand zeci de mii de oameni au defilat la Varna si in restul tarii pentru a protesta impotriva coruptiei si a saraciei.
Plamen Goranov, un artist al carui prenume inseamna „flacara”, si-a dat foc in 20 februarie in fata primariei din Varna si a fost internat cu arsuri pe 80% din corp. El purta o banderola care cerea demisia primarului conservator Kiril Iordanov, care ocupa aceasta functie de 14 ani. In aceeasi zi, premierul conservator Boiko Borissov si-a prezentat demisia.
Principalul port bulgar la Marea Neagra, Varna este orasul in care au inceput manifestatiile masive impotriva saraciei si a coruptiei, in urma cu trei saptamani.
Duminica, peste 20.000 de locuitori ai orasului au cerut demisia primarului, caruia ii reproseaza ca se afla sub controlul unui grup economic care stapaneste portul si a distrus intreprinderile mici si mijlocii.
Alti doi bulgar si-au dat foc din cauza saraciei, in 18 si 26 februarie. Primul, in varsta de 26 de ani, a murit, in timp ce al doilea, 53 de ani, tata a cinci copii, este intr-o stare grava.
Protestatarii din Sofia au amplasat luni corturi in fata Parlamentului. Ei solicita amendarea legislatiei pentru a permite acces gratuit la mass media de stat in timpul campaniei electorale si alegeri legislative in scrutin majoritar, in conditiile in care Parlamentul este ales in prezent in scrutin proportional. O parte dintre ei cer chiar o noua Constitutie.
Parlamentul urmeaza sa fie dizolvat la jumatatea lui martie, pentru organizarea de alegeri anticipate in 12 mai.