Sari direct la conținut

Bulgaria destructurează o reţea de susţinere logistică a forţelor ruse în Războiul din Ucraina

HotNews.ro
Bulgaria, Foto: Elitsa Lambova / Alamy / Profimedia Images
Bulgaria, Foto: Elitsa Lambova / Alamy / Profimedia Images

Parchetul bulgar anunţă marţi inculparea a cinci presupuşi membri ai unei reţele internaţionale pe care o suspectează de ocolirea embargoului impus de către Uniunea Europeană (UE) livrării de echipament militar Rusiei, în sumă de două milioane de euro, relatează News.ro citând AFP.

Materialul cumpărat în Europa la începutul lui 2021 era recondiţionat în Bulgaria şi apoi trimis în mod clandestin în Rusia de către directorul rus al unei societăţi comerciale cu sediul în Plovdiv (sud).

Unități rusești implicate

Pe o listă cu acest material se află vizoare optice, binocluri, radiocomunicaţii aeronautice, calculatoare balistice şi software, a precizat într-o conferinţă de presă procurorul regional Vania Hristeva.

Aceste articole erau destinate unor unităţi ruseşti angajate în Războiul din Ucraina – precum gruparea paramiliară Wagner -, potrivit preşedintelui Agenţiei Naţionale bulgare de Securitate Plamen Toncev.

Douăsprezece persoane au fost arestate iniţial – inclusiv trei ruşi, un belarus şi un albanez.

Cinci dintre arestaţi au fost inculpaţi cu privire la „participare la o grupare criminală orgnizată” şi „export ilegal”, delicte care pot fi pedepsite cu până la zece ani de închisoare.

Această reţea acţiona de asemenea în Regatul Unit, Elevţia, Serbia, Singapore şi Emiratele Arabe Unite (EAU), a anunţat poliţia, care precizează că a desfăşurat o anchetă în cooperare cu servicii străine de spionaj.

UE mai întâi a interzis exportul de armament către Rusia după anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea de către Moscova în 2014, iar apoi a înăsprit reglementările prin impunerea unor sancţiuni radicale, în urma invaziei ruse a Ucrainei, în februarie 2022.

Bulgaria – un state membreu UE şi NATO – îşi afişează susţinerea faţă de Kiev, însă o parte a populaţiei şi clasei politice din această ţară istoric şi cultural apropiată Moscovei este atentă să menajeze interesele Rusiei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro