Bulgarii care l-au spionat pe Christo Grozev pentru Rusia au folosit o „capcană cu miere”, afirmă procurorii britanici
Un grup de cetățeni bulgari acuzați de spionaj în favoarea Rusiei l-a vizat pe jurnalistul de investigație Christo Grozev de la publicația Bellingcat și a încercat să-l atragă într-o „capcană cu miere” prin intermediul Facebook, au declarat procurorii britanici luni într-un tribunal din Londra, relatează Reuters.
Katrin Ivanova, în vârstă de 33 de ani, Vania Gaberova, 30 de ani, și Tihomir Ivancev, 39 de ani, sunt acuzați că fac parte dintr-o rețea de spionaj extrem de sofisticată, condusă de un agent rus numit Jan Marsalek. Rețeaua de spionaj este suspectată că a vizat mai multe persoane, printre care și disidenți ruși.
Procurorii susțin că cei trei suspecți – împreună cu doi bărbați, Orlin Roussev și Bizer Djambazov, care au recunoscut că fac parte dintr-o conspirație de spionaj – au desfășurat și activități de supraveghere asupra unei baze militare americane din Germania, unde erau antrenate forțe ucrainene.
Cei trei neagă acuzațiile.
Grupul de spioni bulgari a fost coordonat de Jan Marsalek
Procesul lor, care are loc la tribunalul Old Bailey din Londra, a continuat luni, procurorul Alison Morgan declarând că grupul l-a filat în 2021 pe Christo Grozev, jurnalistul bulgar care a fost anterior șeful de investigații pe Rusia al Bellingcat.
Grozev a fost principalul investigator în rapoartele Bellingcat despre otrăvirea în 2018 a agentului dublu rus Serghei Skripal la Salisbury.
Morgan a explicat în fața instanței că Gaberova i-a trimis lui Grozev o cerere de prietenie pe Facebook, ca parte a unei încercări de a obține informații despre el, sub îndrumarea lui Marsalek și Roussev.
„Grozev pare prins în mreje și îndrăgostit de Vania,” i-a transmis Roussev lui Marsalek într-un mesaj la scurt timp după ce Grozev a acceptat cererea de prietenie pe Facebook. „A început să-i aprecieze postările cu fotografii. Putem trece încet spre o poveste romantică”, a adăugat acesta.
O „femeie fatală” pentru jurnalistul de la Bellingcat
Marsalek și-a exprimat îngrijorarea că Gaberova ar putea „să se îndrăgostească de el (n.r. Grozev)” adăugând: „Am mai avut problema asta înainte cu o capcană cu miere”.
Roussev a răspuns: „Ai nevoie de fete puternice, hotărâte și independente. Vania este foarte, foarte hotărâtă și extrem de independentă. O adevărată femeie fatală.”
Procurorul a mai spus că Ivanova, Gaberova și Djambazov l-au urmărit pe Grozev până la un hotel din Valencia, unde Gaberova a făcut o fotografie cu el și cu fondatorul Bellingcat, Eliot Higgins.
Morgan a declarat, la începutul procesului, săptămâna trecută, că grupul a fost plătit pentru a desfășura activități de supraveghere și pentru a întocmi rapoarte detaliate.
Aceștia acționau sub îndrumarea lui Roussev, care, la rândul său, primea instrucțiuni de la Marsalek, un cetățean austriac care folosea numele fals de Rupert Ticz, potrivit rechizitoriului procurorilor britanici.
Marsalek este fostul director operațional al companiei de plăți Wirecard, care a falimentat în mod șocant în vara lui 2020. Marsalek, acum fugar, este de negăsit de atunci.
Procurorii britanici îi acuză pe Ivanova, Gaberova și Ivancev că au conspirat pentru a aduna informații utile unui adversar străin, între august 2020 și februarie 2023.
Ivanova este inculpată de asemenea pentru deținerea de documente de identitate false. Analiștii juridici consideră că procesul va dura până în februarie anul viitor.