Bulgarii si romanii sunt lucratorii sezonieri preferati in UE
In prima vara de la aderarea Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana, lucratorii sezonieri romani si bulgari sunt in centrul atentiei in presa occidentala, informeaza Rador. Romanii si bulgarii sunt preferati altor muncitori din Europa de Est, dupa cum o dovedesc articolele publicate in aceasta perioada.
Cate 8.350 de persoane din Europa de Est sosesc in fiecare zi in Marea Britanie, arata ultimele date oficiale. Doar romanii si bulgarii sunt deja circa 210 mii, iar permisele de munca pentru bulgari si romani sunt abia 20 de mii. Ceilalti, evident, lucreaza ilegal, in principal in agricultura.
Zilele acestea, BBC a vorbit despre 40 de lucratori bulgari din domeniul agriculturii care au stat o luna intreaga fara salariu si care au fost nevoiti sa se hraneasca din cele furate din productia agricola. Firma care i-a angajat a fost amentada de serviciul britanic care emite licente, pentru ca i-a mintit si i-a exploatat pe muncitorii bulgari.
Asemenea stiri vin si din alte state membre ale UE, spre exemplu din Olanda, cu toate ca, in majoritatea cazurilor, lucratorii sezonieri nu se plang. „Acolo unde candva polonezii culegeau fasole verde, acum trudesc romanii si bulgarii. Ei nu se plang si lucreaza toata ziua foarte constiincios.
Inclusiv ingineri si studenti” – acesta este subtitlul unui articol din ziarul oalndez „NRC Handelsblad” privind patrunderea in masa a lucratorilor sezonieri din Romania si Bulgaria in aceasta tara.
Doar in regiunea Breda lucreaza deja in agricultura peste 2.000 de romani, scrie ziarul, citat de Rador, si aminteste ca cetatenii statelor admise in Uniunea Europeana in anul 2004 pot lucra deja fara probleme in Olanda, fara o viza speciala de munca.
Acest lucru nu este insa valabil pentru romani si bulgari, care inca mai au nevoie de viza de lucru si pot sa o obtina doar de la un angajator care nu reuseste sa-si gaseasca forta de munca locala.
Angajatorul care depune cerere pentru o asemenea viza trebuie sa semneze un acord ca le va plati lucratorilor sai din strainatate salariul obisnuit si le va asigura si gazduirea corespunzatoare.
Romanii despre care scrie ziarul olandez sunt foarte multumiti, fiindca sunt platiti de cateva ori mai mult decat acasa. Unul dintre ei, care se numeste Zaharia si care lucreaza deja a treia vara in Olanda, evidentiaza plusurile romanilor si bulgarilor in fata lucratorilor din alte state din Europa de Est, admise mai devreme in Uniune.
„Ei lucreaza o ora, apoi o jumatate de ora se odihnesc, in timp ce noi lucram fara intrerupere si seful este foarte multumit de noi. Puteti sa-l intrebati. Noi intotdeauna iesim la munca, chiar si atunci cand ploua cu galeata”. Zaharia se intreaba daca n-ar fi bine sa ramana definitiv in Olanda.
Deja iubeste aceasta tara ca si Romania si este deosebit de multumit de democratia si de toleranta de acolo”, povesteste romanul pentru ziarul olandez „NRC Handelsblad”.