Skip to content

Bursa americană își continuă pierderile și va încheia din nou săptămâna pe roșu

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Indicii bursieri S&P 500 și Nasdaq Composite au scăzut din nou la primele ore ale sesiunii de tranzacționare de vineri și se îndreptau către pierderi la nivel săptămânal, pe fondul îngrijorărilor privind cheltuielile pentru inteligența artificială (AI), care au umbrit noile rezultate financiare ale companiilor. În același timp, investitorii au evaluat impactul noilor taxe vamale americane și riscurile tot mai mari generate de conflictul din Orientul Mijlociu, transmite Reuters.

S&P 500 și Nasdaq erau pe cale să înregistreze a doua săptămână consecutivă de scăderi, în timp ce indicele Dow Jones se îndrepta către a treia săptămână la rând de pierderi.

Intel s-a alăturat companiilor importante care și-au prezentat săptămâna aceasta raportările financiare, prognozând un profit și venituri trimestriale peste estimările Wall Street și prezentând un plan de majorare a cheltuielilor în următorii doi ani. În pofida rezultatelor solide, acțiunile producătorului de cipuri au scăzut cu 3,8%.

Indicele Philadelphia Semiconductor, care urmărește evoluția sectorului semiconductorilor, a pierdut 3,1%.

Investitorii sunt tot mai îngrijorați de cheltuielile masive în AI ale companiilor de tehnologie

Rezultatele financiare publicate joi de Alphabet și Tesla au accentuat îngrijorările privind cheltuielile pentru inteligența artificială, evidențiind creșterea investițiilor de capital și consumul accelerat de lichidități în rândul marilor companii de tehnologie.

Acest lucru a creat un climat de prudență înaintea raportărilor financiare programate săptămâna viitoare de Microsoft, Amazon și Meta.

„În condițiile în care inteligența artificială rămâne tema dominantă a investițiilor, piețele devin din ce în ce mai selective, recompensând companiile care execută eficient strategiile și manifestând o toleranță tot mai redusă față de cheltuielile ridicate care nu au o perspectivă clară de rentabilitate”, a declarat pentru Reuters Daniela Hathorn, analistă de piață la Capital.com.

Între timp, administrația Trump a impus noi taxe vamale de 10% și 12,5% asupra bunurilor provenite din 60 de țări, invocând aplicarea insuficientă a interdicțiilor privind munca forțată de către acestea. Măsura a fost adoptată odată cu expirarea anterioarei taxe globale de 10%.

Războiul din Orientul Mijlociu îi îngrijorează din nou pe investitorii în bursa americană

Riscurile geopolitice au revenit în centrul atenției după ce rachete americane au lovit vineri ținte din Iran, în urma avertismentului lansat de președintele Donald Trump privind o „pedeapsă militară majoră” pentru Teheran și aliații săi Houthi din Yemen.

Prețul petrolului a depășit joi pragul de 100 de dolari pe baril, după ce investitorii au reevaluat riscul unei întreruperi prelungite a aprovizionării cu energie.

Deși prețurile s-au temperat vineri, un șoc energetic de durată ar putea reaprinde temerile privind inflația la nivel mondial și ar putea determina băncile centrale să își recalibreze politica monetară.

Rezerva Federală a SUA (Fed) urmează să se întrunească săptămâna viitoare, iar piețele estimează în prezent o probabilitate de aproximativ 33%, în creștere față de săptămâna precedentă, pentru o majorare a dobânzii de politică monetară.

Investitorii vor urmări, de asemenea, datele privind indicele PCE (Personal Consumption Expenditures), indicatorul preferat al Fed pentru măsurarea inflației, care vor fi publicate la o zi după decizia de politică monetară.