Sari direct la conținut

Bursele europene scad in continuare. Yenul castiga pe seama turbulentelor de pe piata de credit

HotNews.ro

Bursele europene au continuat sa scada la inceputul sedintei de tranzactionare de miercuri, ca urmare a cresterii numarului de institutii financiare care au raportat probleme legate de piata creditelor neperformante din Statele Unite ale Americii, semnaleaza Reuters.

Potrivit NewsIn, turbulentele manifestate pe piata de credit au generat, miercuri, o apreciere a yenului fata de principalele valute, pana la cotatia maxima a ultimelor patru luni si jumatate.

La 0734 GMT, indicele FTSEurofirst 300, care cuprinde actiunile celor mai importante companii europene, scazuse cu 0,8% pana la 1,483.59 puncte, dupa ce in sedinta de marti se inregistrase o scadere de 1,2%.

Conform Reuters, in ciuda faptului ca actiunile institutiilor financiare vor avea in continuare probleme, piata de capital nu va fi afectata atat de negativ, chiar daca avansul va fi mai lent, deoarece companiile europene depind intr-o mai mare masura de evolutia economiilor emergente, care sunt importante piete de export.

Potrivit Rador, care citeaza BBC, bursele europene au scazut ca urmare a declinului inregistrat marti la bursele din Asia si Statele Unite. La inceputul sedintelor de tranzactionare de miercuri, indicii bursieri din Londra, Paris si Frankfurt scazusera cu aproximativ 1%.

Turbulentele din piata de credit au generat insa aprecierea semnificativa a yenului in raport cu principalele valute, in contextul in care scaderile de pe pietele internationale si ingrijorarea persistenta despre piata de credit a grabit investitorii sa renunte la pozitiile riscante, informeaza NewsIn.

Investitorii au continuat sa isi reduca expunerea la valutele care asigura randamente ridicate, dar prezinta su un grad sporit de risc. Ca urmare, dolarul american, lira sterlina, dolarul australian si cel din Noua Zeelanda au coborat fata de yen pana la cele mai slabe cotatii inregistrate din martie si de la inceputul lui aprilie.

Dolarul s-a depreciat cu 0,7% fata de yen, pana la cotatia de 116,70 yeni/dolar, foarte aproape de cotatia minima a sedintei de tranzactionare, in timp ce euro s-a depreciat fata de moneda japoneza cu 1,2%, pana la cotatia de 157,22 yeni/euro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro