Sari direct la conținut

Cabinet din Unitatea de Primiri Ugențe (UPU) a Spitalului Universitar București, închis din cauza unui pacient cu ploșnițe

HotNews.ro
Spitalul Universitar, Foto: Hotnews
Spitalul Universitar, Foto: Hotnews

Un cabinet din Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Universitar București a fost închis ca măsură de prevenție după ce un pacient ajuns în UPU a spus că are ploșnițe acasă, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale.

Conform surselor citate, Unitatea de Primiri Urgențe este în continuare funcțională, fiind închis doar un cabinet, din cauza pacientului cu ploșnițe.

UPDATE: Spitalul Universitar de Urgență din București a confirmat oficial că un pacient care s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a afirmat că are plosnițe acasă. Pacientul s-a prezentat la UPU cu o insuficiență respiratorie determinată de inhalarea soluțiilor de dezinsecție pe care le folosise acasă, potrivit reprezentanților spitalului.

„Ca măsură de prevenție, accesul pacienților într-unul dintre spațiile din Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Universitar de Urgență București a fost restrictionat. S-a realizat dezinsecția, dar procesul va continua, ca atare, în prezent spațiul este închis, astfel că activitatea din acea zona se realizează în celelalte cabinete din UPU”, informează Spitalul Universitar, la solicitarea HotNews.ro.

Pacientul a fost izolat și i se acordă tratament pentru afecțiunile de care suferă într-un spatiu izolat din cadrul UPU, fără a afecta activitatea de preluare și ingrijire de urgență a celorlalți pacienți, au mai precizat reprezentanții spitalului.

Ce sunt și cum se „manifestă” ploșnițele

Ploșnițele sunt insecte foarte mici, care la maturitate ating lungimea de 4-5 milimetri și lățimea de 1-3 milimetri. Culoarea lor este de regulă translucidă (sunt aproape invizibile) și se transformă în cafeniu după ce se hrănesc cu sânge.

Practic, dimensiunea și culoarea le fac destul de greu de observat cu ochiul liber. Se adăpostesc, de obicei, la cusăturile saltelelor, la colțurile greu accesibile ale mobilei, în cărți, dar dimensiunile foarte mici le ajută să se adăpostească și în alte locuri foarte înguste și greu accesibile, precum fisurile din perete sau din parchet, în tapet sau în tavanul fals, în ramele tablourilor etc.

Pot fi prezente și în pensiuni și hoteluri și te poți trezi că le aduci cu tine acasă în bagaj. De asemenea, mobila second hand poate transmite ploșnițele dintr-o locuință în alta. Este important de știut că ploșnițele pot supraviețui perioade lungi de timp fără hrană (de ordinul săptămânilor), ceea ce le face și mai greu de prins.

Adesea, ploșnițele lasă mici pete de culoare închisă vizibile pe lenjeria de pat sau pe salteaua patului. Sunt de fapt mici urme de sânge închegat. Cel mai adesea, insectele sunt bine ascunse în locuri inaccesibile și sunt foarte greu de văzut, însă dacă găsești astfel de urme pe așternuturi și urme roșii de înțepături pe corp, este foarte posibil să ai ploșnițe în locuință.

Ploșnițele depun sute de ouă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro