Sari direct la conținut

Calatorie muzicala baroca la Palatul Mogosoaia

HotNews.ro
Mogosoaia ClasicFest , Foto: Afis
Mogosoaia ClasicFest , Foto: Afis

Ediţia a VI-a a Mogoşoaia ClasicFest, manifestare găzduită de Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia, programează duminică 14 mai 2017, de la ora 12, un concert de muzică barocă, prilejuit de împlinirea a 250 de ani de la moartea lui Georg Philipp Telemann.

Sonate din creația marelui compozitor german vor fi interpretate de tineri extrem de valoroși, remarcați în cadrul Concursului “Drumul spre celebritate”: oboista Cristina Cincan, fagostitul Mihai Boboiescu, flautista Ioana Turcu și pianistul Iulian Ochescu.

Flautista Ioana Turcu a studiat la Bucureşti și în Elveția la Berna, unde a obținut diploma de master la clasa prof. Heidi Peter Indermuhle. În 2015 a obținut ”cum laude” titlul de Doctor European în Muzică la Universitatea din Granada, Spania, unde este membru al grupului de cercetare din cadrul programului de doctorat european „Educatia muzicală din perspectivă multidisciplinară”, semnând studii şi articole publicate în reviste de specialitate. Este laureată a numeroase premii naționale la Concursuri desfășurate în Brașov, Pitești, Constanța și de asemenea în anul 2002 a obținut Premiul I la Concursul Internațional de Flaut de la Riddes (Elveția), precum şi titlul „Muzicianul Anului 2003 în Elveția”. A fost profesor la Malaga, iar în prezent este profesor de flaut la Colegiul Național de Muzică ”George Enescu” din București. Din anul 2015 s-a alăturat Academiei ICon Arts.

Oboista Cristina Cincan a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucuresti, este profesoară la Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu” şi la Şcoala gimnazială de arte nr.1 „Iosif Sava”. Este artist instrumentist al Operei Comice pentru Copii. A colaborat cu mai multe orchestre din ţară, a obţinut premii la concursuri naţionale şi a participat la cursuri de măiestrie susţinute printre alţii de: Guido Titze, Joris van den Hauwe, Christian Schmitt. De asemenea a obţinut o bursă Sonoro şi a participat la emisiuni de radio.

Născut la Bucureşti în 1989, Mihai Boboiescu începe studiul fagotului cu Alexandru Popa la Şcoala de Muzică Nr.3 “Cuibul cu Barză” din Bucureşti și își desăvârşeşte studiile în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. A obţinut numeroase premii dintre care amintim: Premiul I la Olimpiada Naţională de Muzică – Cluj, ediţia 2007, Premiul I la Concursul Naţional de Fagot ediţia 2013, Premiul al III-lea la concursul “Drumul spre celebritate” – ediţia a III-a şi Premiul al II-lea la Concursul “Drumul spre celebritate”, ediţia din anul 2013. Atât pe perioada studiilor universitare, cât şi după încheierea lor, susţine numeroase recitaluri atât ca solist cât şi în formaţii camerale. Este prezent ca solist pe scena Filarmonicii din Bacău, Ploieşti şi Râmnicu Vâlcea, la care se adaugă două concerte alături de Orchestra de Cameră Radio.

Pianistul Iulian Ochescu s-a născut în 1993 la Bucureşti, iar acum este student la Master la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti. Este câştigator a numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale: premiul I, premiul “J.S.Bach” şi marele premiu la concursul internaşional “Millenium Piano”, premiul I la concursul international “Pro Piano-Romania”, premiul al II-lea la “Vienna International Piano Competition – Panmusica Austria”. La concursul „Drumul spre celebritate” de la Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia, a obţinut două premii III, la edițiile din anii 2014 şi 2017. A studiat în cadrul unor cursuri de măiestrie cu pianiști și profesori de largă recunoaştere internaţională: Justus Frantz, Dan Grigore, Martin Hughes, Diana Ketler, Mihaela Ursuleasa. Este bursier al festivalului internaţional de muzică de cameră “SoNoRo” şi membru al fundaţiei “Remember Enescu”. În decembrie 2016, împreună cu Duo Cello Jaya a susţinut un turneu în Vietnam.

Taxa de vizitare a Palatului Brâncovenesc de la Mogoşoaia asigură şi accesul la concert, se arata in comunicatul Asociatiei Pro Valores.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro