Campionatul Povestilor cu Habarnam pe Luna la Libraria Humanitas Cismigiu
Pentru prima data în limba română, Habarnam pe Luna de Nikolai Nosov este cel de-al treilea volum din seria Habarnam apărută la Editura Humanitas: Habarnam şi prietenii săi şi Habarnam în Oraşul Soarelui.
Traducerea din limba rusă este de Sanda-Felicia Misirianţu, iar ilustraţiile sunt semnate de Silvia Olteanu.
Librăria Humanitas de la Cişmigiu vă invită sâmbătă, 13 iulie, ora 11.00, la Campionatul Poveştilor cu Habarnam pe Luna de Nikolai Nosov, volum apărut de curând la Editura Humanitas.
Alături de actorul Marian Râlea, copiii se vor întâlni cu prietenii lui Habarnam: Ştietot, Zăpăcilă, Acuarelă, Grăbilă, Gogoaşă, Pilulă, Limonadă, Piuliţă, Şurubel.
Cei mici sunt invitaţi să facă parte din una dintre cele 3 echipe şi să îşi susţină personajele favorite.
Cele mai colorate desene şi poveşti vor câştiga laudele juriului, diplomele şi premiile oferite de Koh-I-Noor şi Editura Humanitas.
Potrivit editurii, seria aventurilor lui Habarnam şi ale prietenilor săi nu s-a încheiat. Nici n-avea cum. Prichindeii, după cum ştiţi, sunt dornici să călătorească, sunt foarte curioşi şi, mai presus de toate, plini de neastâmpăr. De data asta ei vor să pornească spre Lună. Ideea călătoriei i-a venit lui Ştietot şi, ca s-o ducă la îndeplinire, a construit o navă cosmică, cu care să zboare doar prichindeii cei mai disciplinaţi, adică bineînţeles nu Habarnam şi Gogoaşă.
Dar ce să vezi? Lucrurile au luat o altă întorsătură: tocmai ei doi ajung primii pe Lună, unde au parte de peripeţii de tot soiul cu „prichindeii lunatici”, nişte prichindei cu altfel de apucături şi altfel de preocupări decât cei pământeni.
Sfatul nostru este să nu lăsaţi cartea din mână până ce nu veţi afla cum i-a salvat Ştietot, împreună cu Cerceluşa şi cu Scrumbiuţa, pe cei doi aventurieri şi cum s-au întors cu toţii pe Pământ.