Campionii protejării mediului care sunt cu adevărat ipocriți: Norvegia, Canada și Marea Britanie

În Oslo, Norvegia, lămpile stradale sunt alimentate cu surse regenerabile. Pentru a economisi energie, luminile inteligente se estompează atunci când nimeni nu este în jur. Capitala norvegiană, ca și restul țării, este mândră de dotările sale excepționale verzi. Și sistemul său de transport public este alimentat în întregime de energie regenerabilă. Două treimi din mașinile noi vândute în oraș sunt electrice. Există chiar și o autostradă pentru albine.

Există doar o problemă. O mare parte din inovația de mediu cu care Norvegia este atât de mândră este finanțată din banii săi din petrol. Deoarece Norvegia, în afară de faptul că este un campion al climatului, este un important exportator de combustibili fosili. Și intenționează să o mențină așa pentru mult timp, scrie CNN.

Norvegia nu este singura țară care predică sustenabilitatea, în timp ce investește simultan în ceea ce provoacă schimbările climatice. Marea Britanie găzduiește un summit climatic major la sfârșitul acestui an. În același timp, are în vedere deschiderea unei noi mine de cărbune.

Canada, un lider autoproclamat al climei, varsă dolari fiscali într-un proiect condamnat al conductei de petrol.

Multe țări produc combustibili fosili în ciuda angajamentului de combatere a schimbărilor climatice. Dar Canada, Norvegia și Marea Britanie se remarcă pentru că fac asta în timp ce se poziționează drept campioni ai climei.

„Marea Britanie conduce lumea în lupta împotriva schimbărilor climatice”, a declarat pentru CNN un purtător de cuvânt al Departamentului pentru afaceri, energie și strategie industrială din Marea Britanie. „Am fost prima economie majoră care a legiferat emisiile nete zero până în 2050 și am redus emisiile cu 43% din 1990 – cea mai bună din G7”.

Guvernul Regatului Unit poate face aceste afirmații, deoarece în temeiul acordurilor internaționale, fiecare țară este responsabilă numai pentru emisiile de gaze cu efect de seră produse pe teritoriul său. Asta înseamnă că Marea Britanie, Canada, Norvegia și alții nu trebuie să se îngrijoreze de emisiile cauzate de arderea petrolului, gazului și cărbunelui în alte locuri din lume.

Arderea combustibililor fosili emite CO2, care captează radiația solară în atmosferă, la fel cum sticla captează căldura într-o seră. Acest lucru determină creșterea temperaturilor, ceea ce, la rândul său, determină condiții meteo mai extreme, topirea gheții și creșterea nivelului mării.

Este o ecuație simplă: cu cât ardem mai mulți combustibili fosili, cu atât mai mult CO2 este eliberat în atmosferă și cu atât este mai mare efectul de seră.

Scopul Acordului climatic de la Paris este de a limita încălzirea sub 2 grade Celsius și cât mai aproape posibil de 1,5 grade peste nivelurile preindustriale. Pentru a realiza acest lucru, lumea trebuie să reducă producția de combustibili fosili cu aproximativ 6% pe an între 2020 și 2030. Cu toate acestea, proiecțiile actuale arată o creștere anuală de 2%.

„Pur și simplu nu ne putem permite să ardem majoritatea rezervelor existente de combustibili fosili pentru a rămâne sub 1,5 grade Celsius”, a spus Ploy Achakulwisut, om de știință la Institutul de Mediu din Stockholm.

Oamenii de știință din domeniul climei au estimat cantitatea de gaze cu efect de seră pe care o putem adăuga în atmosferă fără a încălca pragul critic de 1,5 grade.

La începutul anului 2018, grupul interguvernamental al ONU pentru schimbările climatice (IPCC) a estimat că așa-numitul ”buget” de carbon este de aproximativ 420 de gigatone (miliarde de tone) de CO2 pentru o șansă de două la trei de a limita încălzirea la 1,5 grade.

O estimare mai recentă publicată în revista Nature la începutul acestui an plasează cifra de la 230 gigatone pentru o șansă doi-la-trei de a atinge ținta la 670 gigatone pentru o șansă de doi la trei de a o pierde.

Anul trecut, lumea a produs aproximativ 34 de gigatone de CO2, ceea ce înseamnă că maraja rămasa de carbon ar putea dura puțin peste șase ani, cu excepția cazului în care emisiile încep să scadă rapid.

Canada, Marea Britanie și Norvegia și-au stabilit obiective ambițioase. Marea Britanie și Canada s-au angajat să reducă emisiile lor teritoriale până la zero net până în 2050. Norvegia dorește să fie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2030. Zero „net” înseamnă că, dacă nu pot elimina complet toate emisiile, pot compensa diferența până la eliminarea carbonului din atmosferă, de exemplu prin plantarea mai multor copaci.