Sari direct la conținut

Canada va oferi vize temporare pentru locuitorii din Gaza cu familie canadiană

HotNews.ro
Ministrul canadian Marc Miller, Foto: Adrian Wyld / Zuma Press / Profimedia
Ministrul canadian Marc Miller, Foto: Adrian Wyld / Zuma Press / Profimedia

Canada va institui un program de imigrare începând din ianuarie pentru a permite rezidenților Fâșiei Gaza cu familie canadiană să solicite o viză temporară, a anunțat joi Marc Miller, ministrul imigrării, citat de AFP.

Guvernul lui Justin Trudeau va acorda un permis de ședere temporară de trei ani membrilor familiei extinse a cetățenilor canadieni (soți, copii, nepoți, frați, părinți sau bunici) care doresc să părăsească Gaza, a declarat oficialul canadian.

„Știm că mulți canadieni sunt îngrijorați de siguranța celor dragi din Gaza, motiv pentru care anunțăm măsuri temporare de imigrare”, a declarat ministrul la o conferință de presă, deși a clarificat că „până în prezent a fost extrem de greu să pleci Gaza.”

„Canada nu stabilește cine, când sau câți oameni vor putea traversa” punctul de trecere a frontierei Rafah, la granița cu Egiptul, singura trecere care leagă teritoriul palestinian de restul lumii, a adăugat el.

În ultimele săptămâni, peste 600 de canadieni și rezidenți permanenți au reușit să părăsească Gaza prin acest punct de trecere.

După atacul din 7 octombrie, care, potrivit autorităților israeliene, a făcut în jur de 1.140 de morți, în mare parte civili, Israelul a promis că va „anihila” Hamas, bombardând teritoriul palestinian, asediându-l și desfășurând o operațiune terestră vastă, din 27 octombrie.

Guvernul Hamas a anunțat miercuri că operațiunile militare israeliene din Fâșia Gaza au provocat 20.000 de morți de la începutul războiului, inclusiv cel puțin 8.000 de copii și 6.200 de femei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro