Cancelarii lui Putin: De ce a ales Angela Merkel Rusia și Nord Stream 2 în detrimentul Statelor Unite și a Occidentului
Cu doar câteva săptămâni înaintea unor alegeri cruciale, cancelarul Germaniei, ignorând protestele puternice venite din Europa de Est, a semnat un acord istoric privind un gazoduct care avea să treacă pe sub Marea Baltică și să consolideze influența Rusiei asupra securității energetice a Europei. Dacă ți se pare că ar fi vorba de iulie 2021, asta e fiindcă în politica germană istoria chiar se repetă, scrie Politico.
Însă scena descrisă mai sus a avut loc în septembrie 2005.
Cancelarul de atunci al Germaniei, Gerhard Schröder, era pe punctul de a pierde puterea în fața unei fiziciene educate în Germania de Est numită Angela Merkel când a găzduit o ceremonie în Berlin alături de președintele rus Vladimir Putin pentru a semna acordul privind ceea ce avea să devină cunoscut drept proiectul Nord Stream.
Putin nu s-a aflat în Berlin săptămâna trecută pentru a celebra acordul încheiat între Merkel și președintele american Joe Biden care a dat undă verde finalizării celei de-a doua faze a proiectului – Nord Stream 2. Însă ținând cont că Rusia este principalul beneficiar al său, ar fi putut la fel de bine să fie în capitala germană.
Merkel l-a sunat însă pe Putin să-i dea vestea.
„Președintele rus a lăudat loialitatea neclintită a părții germane privind finalizarea acestui proiect pur comercial care este menit să întărească securitatea energetică a Germaniei”, a declarat Kremlinul într-un comunicat.
Lucrările pentru gazoductul Nord Stream 2 sunt aproape finalizate (FOTO: Odd Andersen / AFP / Profimedia)
Nord Stream și Nord Stream 2
Deși gazoductul, care este aproape finalizat, încă este puternic contestat de Congresul american și majoritatea Uniunii Europene, înțelegerea politică dintre Merkel și Biden va da probabil proiectului imboldul necesar pentru a trece de linia de sosire.
La fel ca gazoductul original Nord Stream, finalizat în 2011, Nord Stream 2 va livra gaz natural de-a lungul a 1.200 de kilometri de sub Marea Baltică, începând de la St. Petersburg și ajungând până pe coasta de nord a Germaniei.
Cu o capacitate combinată de aproximativ 110 milioane de metri cubi de gaz, cele două gazoducte vor permite Rusiei să ocolească rutele terestre ce trec prin Ucraina, diminuând posibilitățile Europei de a pune presiuni asupra Moscovei în legătură cu activitățile sale din regiune, precum anexarea Crimeei și conflictul separatist pe care îl susține în Donbas.
Ceea ce este indisputabil (cel puțin în afara Germaniei) este că proiectul va crește atât dependența Germaniei cât și cea a Europei de gazul natural rusesc.
Berlinul a respins aceste îngrijorări de ani de zile, argumentând că nu contează dacă gazul rusesc ajunge în Germania prin Ucraina sau Marea Baltică.
Și cu toate acestea, nu trebuie să ai un doctorat în fizică (fără a fi jignitori față de Merkel) pentru a ști că linia dreaptă este cea mai scurtă distanță între două puncte.
Diferența dintre gazoductele Nord Stream și infrastructura șubredă din Ucraina, care are o capacitate teoretică de 160 de milioane de metri cubi, este precum cea dintre un cablu de fibră optică și unul de cupru.
După 5 decenii de utilizare, gazoductul ce trece prin Ucraina este atât de găurit încât ar avea nevoie de reparații în valoare de aproximativ 6 miliarde de euro, potrivit analiștilor. Spre comparație, cele două gazoducte Nord Stream, care împreună au costat 17,5 miliarde de euro, sunt nou-nouțe.
Printr-o simplă apăsare de buton, compania rusească Gazprom poate trimite gaz natural în Germania la un cost mai scăzut și cu mai puține bătăi de cap. (Gazprom a convenit să plătească Ucrainei taxe de tranzit, care în ultimii ani s-au ridicat la 2 miliarde de euro, până în 2024.
Soldat în Donbas. Experții se tem că Nord Stream 2 va înlătura ultima pârghie de presiune asupra Rusiei (FOTO: STR / AFP / Profimedia)
Ruta din Ucraina și alternativele
Industria germană, care are nevoie acută de surse de energie ieftine și de încredere, iubește proiectul. Anul viitor Germania își va închide ultimul reactor nuclear și intenționează să interzică generarea de electricitate prin arderea de cărbuni până în 2038.
Deși procentul energiei generate din surse regenerabile este în creștere în coșul energetic al Germaniei, acesta încă reprezintă mai puțin de 50% din total. Asta înseamnă că țara are o „gaură” electrică pe care trebuie să o umple și are nevoie de gaz natural, mai puțin poluant decât cărbunii. (Gazul este folosit și pentru încălzirea a 45% din gospodăriile germane).
Olanda, care furnizează în prezent în jur de 30% din importurile de gaz natural ale Germaniei (Rusia și Norvegia au fiecare un aport de aproximativ o treime, diferența fiind reprezentată de sursele domestice germane), intenționează să sisteze activitățile de extracție până în 2030, făcând gazoductele Nord Stream cu atât mai importante pentru Berlin.
Criticii proiectului afirmă că există numeroase alte modalități prin care Germania poate obține gazul natural de care are nevoie, fie prin ruta deja existentă în Ucraina, fie prin Belarus sau Polonia; sau din sud, prin Turcia; sau din vest, sub forma gazului lichefiat transportat cu vapoare din Statele Unite.
Însă în ochii germanilor niciuna dintre aceste opțiuni nu promite simplitatea și încrederea pe care o aduce Nord Stream.
Așadar este Germania dispusă să facă vânt Ucrainei și să riște deteriorarea relațiilor cu aliați cheie de la Varșovia la Washington pentru a obține gaz rusesc ieftin? Într-un singur cuvânt, da.
Însă întrebarea mai interesantă este de ce.
Gerhard Schroder felicitându-l în 2018 pe Putin pentru realegerea sa în funcția de președinte (FOTO: Alexei Druzhinin / Sputnik / Profimedia)
„Russlandversteher”
Multe lucruri s-au scris despre atracția aproape mistică pe care Rusia o are asupra elitelor germane, așa numitele „Russlandversteher” sau „simpatizanții Rusiei”.
Însă când vine vorba de Schröder și Merkel în joc sunt factori mai banali.
La doar câteva săptămâni după ce a părăsit funcția de cancelar, Schröder a fost numit președinte al proiectului Nord Stream, o funcție care de-a lungul anilor l-a făcut pe fostul lider social-democrat un bărbat bogat.
În ochii criticilor săi, Schröder și-a sacrificat reputația prin acceptarea intrării în slujba lui Putin. Însă indiferent dacă aceștia au dreptate sau nu, Nord Stream i-a oferit o bătrânețe foarte confortabilă fostului cancelar.
Deși Polonia și Ucraina au protestat împotriva proiectului la momentul respectiv, nivelul de rezistență nu a fost nici măcar pe aproape la fel de ridicat ca în prezent.
În 2005 mulți din Occident încă vedeau în Putin un potențial partener. Asta se întâmpla înainte ca liderul rus să acuze SUA că încearcă să intimideze țara sa prin intermediul NATO și cu ani de zile înainte să invadeze Georgia și anexeze Crimeea.
În Germania proiectul Nord Stream a fost lipsit de controverse la momentul respectiv. Da, unii au ridicat din sprâncene la cum arată faptul că Schröder a acceptat o slujbă de la Putin la doar câteva săptămâni după ce a părăsit funcția de cancelar însă Rusia nu era privită ca o amenințare la momentul respectiv.
Timp de decenii în timpul Războiului Rece Germania a cumpărat gaz rusesc (adesea ignorând obiecțiile SUA). În plus, Războiul Rece se încheiase de mult timp.
Fukushima și energia nucleară
Însă motivația lui Merkel pentru susținerea Nord Stream este mai complicată și necesită o privire înspre evenimente ce au avut loc în 2011.
În acel an, ca urmare a dezastrului nuclear de la Fukushima, Merkel a decis să anuleze decizia sa anterioară cu privire la extinderea duratei de viață a reactoarelor nucleare germane.
Germania se afla în mijlocul așa numitei „Energiewende”, tranziția către energie regenerabilă, și mulți experți au argumentat că țara are nevoie de energie nucleară pentru o perioadă mai îndelungată de timp ca să își crească producția din centralele eoliene și solare.
Germanii au fost șocați de Fukushima și Merkel a convenit rapid să revină la un plan adoptat inițial sub Schröder și Verzi în 2000 care prevedea închiderea ultimului reactor nuclear al țării în 2022.
La momentul respectiv energia nucleară era responsabilă de aproximativ 20% din electricitatea generată în Germania. Anularea extinderii duratei de viață a centralelor nucleare a dus la exact scenariul despre care Merkel și industria germană a avertizat timp de decenii: o lipsă a opțiunilor energetice ieftine pentru sectorul industrial.
Vladimir Putin și Angela Merkel în timpul unei întrevederi oficiale (FOTO: Kremlin.ru)
Acum că eliminarea treptată a energiei nucleare este aproape completă și cărbunii devin tot mai puțin atractivi din cauza taxelor aplicate pe carbon, costurile cu electricitatea în industria germană (deja printre cele mai scumpe din lume) au urcat la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu.
„Electricitatea trebuie să devină mai ieftină în Germania pentru ca companiile noastre să poată fi competitive la nivel internațional”, declara luna trecută Olaf Scholz, candidatul social-democraților la funcția de cancelar.
Săptămâna trecută Merkel a fost întrebată de un jurnalist dacă regretă decizia de a opri centralele nucleare. Liderul german a insistat că nu are regrete dar a adăugat că, drept consecință a mutării, Germania va fi nevoită să se bazeze pe gaz în viitorul previzibil.
„Nu putem – cum au pretins unii – să renunțăm la energia nucleară și cărbuni și apoi să ne retragem și din gazul natural pe cât de rapid ar fi posibil”, a declarat aceasta.
„Acest lucru nu va fi posibil”, a subliniat Merkel. Putin n-ar fi putut să o spună mai bine chiar el însuși, notează Politico.
Citește și:
INTERVIURILE HotNews.ro