Când londonezii au fost întrebați care e „limba lor principală”, a doua cea mai menționată limbă a fost româna, după engleză
În Marea Britanie a fost lansată o petiție pentru ca limba română să devină o opțiune pentru examenul național GCSE (General Certificate of Secondary Education), scrie BBC.
Campania, susținută de deputatul laburist din Harrow West, Gareth Thomas, a fost lansată de jurnalista și autoarea britanică Tessa Dunlop, care are o strânsă relaţie cu România.
Petiția invocă datele unui recensământ din 2021, în care londonezii au fost întrebați care este „limba lor principală”, iar a doua cea mai menționată limbă, după engleză, a fost româna, cu 159.000 de vorbitori.
„Dacă reușim să obținem această opțiune la GCSE, Marea Britanie poate fi cu adevărat mândră – o modalitate de a ne asuma statutul de spațiu primitor pentru migranții pe care i-am invitat și de a celebra diversitatea din această țară”, a spus Tessa Dunlop, pentru BBC.
Examenul marchează finalul studiilor obligatorii
GCSE este un examen național în Marea Britanie care se dă în general la vârsta de 15-16 ani și care încheie învățământul secundar obligatoriu. Rezultatele acestui examen sunt importante pentru admiterea la studiile ulterioare (A-levels, colegiu) sau pentru angajare.
Tessa Dunlop are doi copii care învață româna acasă. Fiica ei, Mara, în vârstă de 17 ani, este acum în anul de după examenele GCSE, și crede că limba română ar trebui să fie oferită la fel ca alte opțiuni deja disponibile, cum ar fi limba poloneza.
„Nu este vorba doar despre români, ci despre o întreagă generație trecută cu vederea de copii care nu pot comunica cu propria lor cultură”, a spus tânăra.
„Suntem a doua limbă vorbită și vrem să fim văzuți”
BBC a mai discutat cu un român care susține campania. Adi Lăpădătescu, care a venit la Londra din România acum 15 ani, spune că „un GCSE este important pentru mine, pentru copiii mei și pentru cultura noastră și va fi un pas mare în a ne valida și a spune: «suntem aici».”
„Suntem a doua limbă vorbită și vrem să fim văzuți. Este important pentru noi. Nu este important și pentru voi?”, a spus acesta.
Gareth Thomas, deputatul britanic care susține această campanie, spune că „multe familii românești ar primi cu bucurie oportunitatea ca copiii lor să își completeze examenele școlare cu un GCSE și/sau A-level la limba română”.
Potrivit Departamentului britanic de Educație, consiliile de examinare din unitățile de învățământ decid ce limbi sunt oferite la examenul GCSE.
„Știm că învățarea unei limbi străine îi ajută pe tineri să se implice în lume, să gândească critic și să înțeleagă perspective noi. De aceea consolidăm curriculumul de limbi străine la nivel primar și introducem o calificare etapizată la învățarea limbilor”, au declarat reprezentanți ai Departamentului pentru Educație.
Aceștia spun că școlile pot să ia în considerare predarea altor limbi străine, inclusiv româna, ca parte a curriculumului extins, pentru a reflecta nevoile comunităților locale.
Contatactată de RFI, Laura Popescu, ambasadoarea României în Regatul Unit, spune că instituția română a făcut constant demersuri, în ultimii ani pe lângă ministerul educației și comisiile de examene pentru introducerea unui GCSE de limba română.
„Procedura este una complexă și este nevoie de îndeplinirea unor condiții precum un număr minim de elevi dispuși să susțină examenul de limba română și cadre didactice care să fie examinatori”, a declarat Laura Popescu, pentru sursa citată.
Datele recensământului din 2021 în Londra
Potrivit datelor recensământului, 1,83 milioane de londonezi cu vârsta de trei ani și peste au declarat că limba lor principală este alta decât engleza, ceea ce reprezintă aproximativ 20% din populație.
Cele mai vorbite limbi străine ca limbă principală au fost româna (159.000), spaniola (117.000), poloneza (112.000) și bengaleza (102.000).
Numărul vorbitorilor de română a crescut cel mai mult în cei 10 ani de la 2011, cu o creștere de 120.000.