Când să mergi la spital atunci când copilul este răcit și ce poți trata acasă. Pediatru: „Febra nu este un motiv în sine să mergem la spital, ci modul în care afectează copilul”

Virozele de toamnă aduc febră, tuse, nas înfundat și multă îngrijorare pentru părinți. Camerele de gardă se aglomerează cu infecții respiratorii care, în multe cazuri, ar fi putut fi evaluate mai întâi de medicul de familie sau tratate acasă. Dr. Raluca Bidiga, medic pediatru, explică modul corect de monitorizare a copilului și diferența dintre simptomele care pot fi gestionate acasă și cele care reprezintă urgențe medicale. Ea subliniază că „pentru vârsta sub 3 luni e necesară evaluare la orice febră (peste 38 °C)/tuse, chiar dacă bănuim o viroză” și detaliază semnele care trebuie să ducă imediat copilul la spital.

Există un set clar de simptome care nu trebuie ignorate. „Starea generală modificată, deshidratarea, dificultățile de respirație, dificultățile sau refuzul hidratării, somnolența sau agitația extremă, durerile intense, erupțiile cutanate extinse – acestea sunt semne de urgență pentru care trebuie mers la spital”, spune, din capul locului, medicul pediatru.

Febra e urgență dacă implică deshidratarea!

Nu febra în sine este principalul motiv de alarmă, ci modul în care copilul se comportă. Deshidratarea, de exemplu, poate apărea chiar și fără febră mare. Părinții trebuie să urmărească urinările (scutec uscat ≥ 6–8 ore), buzele uscate, plânsul fără lacrimi sau fontanela ușor adâncită la bebeluși. Aceste detalii pot indica un risc major, mai ales la copiii mici.

Respirația dificilă este un alt semnal de alarmă. Dr. Raluca Bidiga explică: respirație foarte rapidă, „pielea care se trage dintre coaste sau sub coaste”, nările care se lărgesc la inspirație, respirație zgomotoasă sau copilul care „nu poate vorbi normal din lipsă de aer” sunt toate motive de mers imediat la spital.

De asemenea, somnolența neobișnuită sau iritabilitatea extremă trebuie evaluate urgent. Dacă copilul nu reacționează normal sau pare confuz, acest lucru poate indica o afectare generală importantă a organismului. Vărsăturile repetate, durerile intense care nu cedează la antitermice și erupțiile care nu dispar la apăsare completează lista simptomelor grave.

Medicul subliniază și regula fundamentală: orice febră la un copil sub 3 luni înseamnă obligația de a merge la spital, deoarece „la această vârstă lucrurile pot evolua foarte rapid”.

Ce simptome pot fi tratate acasă și cum monitorizăm corect copilul

Dr. Bidiga spune că multe dintre simptomele virozelor sezoniere se pot gestiona acasă, atunci când copilul are peste 3 luni, nu are boli preexistente și prezintă un comportament normal între episoadele de febră. În această categorie intră:

• febra până la 39-39.5 °C, „dacă copilul se simte bine între episoade”;
• tusea ușoară sau moderată;
• nasul înfundat;
• lipsa temporară a apetitului;
• frisoanele;
• durerile musculare ușoare;
• oboseala.

Părinții trebuie să se asigure însă că cel mic bea lichide, respiră normal și rămâne vioi. 

Monitorizarea corectă presupune patru elemente: hidratarea (urmărire număr de urinări, administrarea de lichide, eventual săruri de rehidratare), respirația (număr de respirații/minut, efortul respirator), comportamentul (interes pentru joacă, reacții normale) și febra (valoare, durată, starea copilului între episoade).

„Febra nu este un motiv în sine să mergem la spital, ci modul în care afectează copilul”. Se merge urgent la spital dacă micuțul are sub 3 luni cu temperatură peste 38 °C, între 3-6 luni cu febră peste 39°C, dacă apar convulsii febrile, dacă febra depășește 40 °C și „nu cedează deloc la antitermice” sau dacă se asociază cu semne de deshidratare sau respirație grea.

În schimb, putem rămâne acasă dacă febra scade cu antitermice, copilul bea lichide și se comportă normal. 

Durata febrei este importantă: o febră de peste 3 zile necesită evaluare medicală, iar una de peste 5 zile poate indica risc de complicații și este nevoie de investigații suplimentare.

Antibioticul în viroze: când este necesar și de ce nu trebuie dat preventiv

Un subiect care îngrijorează mult părinții este utilizarea antibioticelor. „Antibioticul se administrează în infecții bacteriene. Nu se dă antibiotic de frică, nu se dă ca să nu se agraveze, nu se dă pentru că au primit colegii, nu se dă pentru că îl aveam în casă, nu se dă în viroze necomplicate”.

Medicul atrage atenția asupra unui principiu esențial: „tratăm copilul, nu analizele”. Doi copii pot avea același rezultat la analize, dar să primească tratamente diferite, ambele corecte, în funcție de contextul clinic. De aceea, antibioticul trebuie prescris doar după evaluarea unui medic.

De ce ajung unii părinți să primească antibiotic „la telefon” și când este acest lucru justificat

Un subiect frecvent comentat în grupurile de părinți este cel al antibioticelor recomandate fără un consult fizic. Dr. Raluca Bidiga explică foarte clar că „din fericire aceste situații sunt din ce în ce mai rare”. Medicul mai spune că, atunci când totuși apar aceste situații, ele pornesc aproape întotdeauna dintr-o teamă reală: „probabil că în majoritatea situațiilor este vorba de frică: frica să nu se agraveze, e copil mic, sunt plecat din localitate”.

Mulți părinți relatează că au medici care prescriu antibiotic „după o discuție la telefon”, chiar pentru simptome banale de viroză. Medicul subliniază însă că astfel de situații nu ar trebui să fie regulă și că administrarea unui antibiotic doar pentru că părintele insistă sau pentru că medicul nu poate vedea copilul nu este o practică corectă. Antibioticul trebuie introdus doar atunci când există suspiciune de infecție bacteriană sau când copilul are afecțiuni preexistente ce pot schimba evoluția bolii.

Există totuși contexte în care recomandarea la distanță este justificată – dar sunt excepții, nu rutină. Dr. Bidiga explică faptul că, în prezent, consultațiile la distanță sunt reglementate și că, în anumite cazuri particulare (de exemplu, „copil cu malformație renală, cu sumar de urină modificat și urocultură pozitivă sau copii cu diverse boli hematologice și teste bacteriene pozitive”), medicul poate recomanda antibiotic chiar și fără consult fizic imediat. Dar aceste situații sunt rare, clar definite, iar decizia depinde de istoricul medical și de documente deja existente.

În majoritatea virozelor obișnuite, antibioticul nu ajută, nu grăbește vindecarea și poate chiar întârzia diagnosticul corect. În aceste cazuri, măsurile non-medicamentoase sunt esențiale. Hidratarea (apă, ceai, compot, supe, săruri de rehidratare), aerisirea camerei, temperatura ambientală de 20-22 °C, alimentația ușoară și toaleta nazală regulată cu ser fiziologic „chiar ajută copilul să se refacă după viroză”, concluzionează pediatrul.