Sari direct la conținut

Candidat surpriză al socialiștilor împotriva Maiei Sandu, la prezidențialele din Republica Moldova

HotNews.ro
Maia Sandu, Foto: SplashNews.com / Splash / Profimedia
Maia Sandu, Foto: SplashNews.com / Splash / Profimedia

Fostul Procuror General, Alexandr Stoianoglo, demis prin decretul Maiei Sandu, este candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova la alegerile prezidențiale din toamnă, scrie publicația moldoveană Unimedia.

Igor Dodon a anunțat luni numele candidatului socialiștilor la alegerile prezidențiale din toamnă din Republica Moldova și a oferit o surpriză.

„Alexandru Stoianoglo posedă și autoritate profesională, și atitudine patriotică, și modestie personală, și curaj civic, și principialitate – dumnealui posedă toate calitățile necesare pentru a ocupa destoinic prima funcție în stat”, a anunțat Dodon, fostul președinte al Republicii Moldova, învins de Maia Sandu la alegerile de acum patru ani.

„Cu acest prilej, fac apel către toți liderii politici să dea dovadă de înțelepciune, să lase deoparte ambițiile personale și să susțină candidatura lui Alexandru Stoianoglo la funcția de șef de stat. Vă propun să ne întâlnim și să discutăm pașii de mai departe. Aceasta e o șansă unică pentru Moldova.partidului. Trebuie să dăm dovadă de maturitate politică”, a mai declarat Igor Dodon.

Alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova vor fi organizate pe data de 20 octombrie 2024, în aceeași zi cu referendumul la care cetățenii vor fi întrebați dacă susțin aderarea țării la Uniunea Europeană.

Stoianoglo a fost reţinut în 2021 chiar în clădirea procuraturii unde se pregătea să ţină un briefing. El a fost acuzat atunci că ar fi semnat acte care au facilitat spălările de bani în dosarul Laundromatul rusesc şi că l-a achitat în dosarul fraudei bancare pe controversatul om de afaceri Veaceslav Platon.

În timpul reţinerii, el a declarat că aceste acţiuni reprezintă „o răzbunare a preşedintelui” şi „revenirea la stat capturat”.

Stoianoglu a fost demis în toamna lui 2023 prin decretul semnat de Maia Sandu. El a spus ulterior că va merge în judecată și va cere anularea decretului șefei statului.

INTERVIURILE HotNews.ro