Caniculă, cu ploi puține. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni
Meteorologii estimează că în următoarele două săptămâni vremea va fi în general caniculară în toată țara și vor fi puține ploi, reiese din prognoza publicată luni.
Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat luni prognoza meteo pentru perioada 11 – 24 iulie:
Cum va fi vremea în Banat
În Banat, intervalul va debuta cu valori termice diurne apropiate de cele climatologic specifice, respectiv 25 – 29 de grade, iar nopţile vor fi relativ răcoroase (9 – 13 grade, în medie). Din 14 iulie, însă, vremea se va încălzi semnificativ, devenind călduroasă, cu temperaturi maxime de 31 – 34 de grade şi minime de 15 – 19 grade, mediat regional. Pentru perioada 18 – 22 iulie este estimată o intensificare a valului de căldură şi accentuarea disconfortului termic. Regimul pluviometric va fi deficitar pe tot parcursul celor două săptămâni, ploi de scurtă durată fiind posibile pe spaţii mici doar la începutul intervalului şi în jurul datei de 16 iulie.
Cum va fi vremea în Crișana
În Crişana, în primele zile ale intervalului, vremea va fi relativ răcoroasă, respectiv temperaturi maxime de 22 – 25 de grade şi minime de 9 – 14 grade, în medie. După data de 14 iulie, temperaturile ce vor fi în creştere semnificativă vor caracteriza o vreme predominant călduroasă, cu valori mediate regional de 30 – 34 de grade în orele după-amiezelor, respectiv de 14 – 18 grade, noaptea. Estimările prognostice indică pentru perioada 18 – 22 iulie o intensificare a valului de căldură, cu temperaturi caniculare şi disconfort termic accentuat. Toată perioada va fi caracterizată de deficit pluviometric, fiind de aşteptat doar ploi de scurtă durată, slabe cantitativ şi cu caracter local în primele zile.
Cum va fi vremea în Transilvania
În Transilvania, în primele zile, vremea va fi răcoroasă, cu temperaturi maxime de 20 – 23 de grade şi minime de 8 – 13 grade, mediat regional. Începând de joi, 14 iulie, temperaturile vor creşte semnificativ şi, cu mici oscilaţii, va predomina vremea caldă, chiar călduroasă în unele zile în jumătatea de vest a regiunii, astfel că, în medie, vor fi valori diurne de 27 – 32 de grade şi nocturne de 12 – 16 grade. Pentru perioada 19 – 22 iulie este estimată intensificarea şi extinderea unui val de căldură ce va aduce local temperaturi caniculare şi disconfort accentuat. Deşi în primele zile ale intervalului pe alocuri va ploua, regimul pluviometric va fi în ansamblu deficitar.
Cum va fi vremea în Maramureş
În Maramureş, în primele zile, va fi o vreme răcoroasă, cu maxime termice de 19 – 23 de grade şi minime de 9 – 12 grade. Din 14 iulie, temperaturile vor creşte semnificativ şi va predomina vremea călduroasă, cu precădere la câmpie, cu valori de până la 32 de grade, în orele după-amiezelor, şi între 12 – 16 grade, pe timpul nopţilor, mediat regional. Pentru perioada 18 – 22 iulie este estimat un val de căldură persistent, în intensificare, cu caniculă şi disconfort accentuat în mare parte a regiunii. La începutul intervalului vor fi ploi locale, de scurtă durată, totuşi regimul pluviometric al perioadei de referinţă va fi deficitar.
Cum va fi vremea în Moldova
În Moldova, în primele zile, vremea va fi răcoroasă în nordul regiunii, iar în rest se vor înregistra temperaturi apropiate de normele perioadei. Maxime vor fi cuprinse între 21 şi 27 de grade, iar minimele între 10 şi 14 grade. Din data de 14 iulie, va predomina o vreme călduroasă în majoritatea zilelor, cu valori la amiază de 30 – 34 de grade şi nocturne de 13 – 18 grade, posibil cu o uşoară răcorire în jumătatea de nord a regiunii în 16 iulie. Ulterior, între 19 şi 22 iulie se estimează un val de căldură. Regimul pluviometric se va menţine deficitar şi în aceste două săptămâni, ploi în general slabe, urmând a fi pe suprafeţe restrânse din nordul şi vestul regiunii, în prima parte a intervalului.
Cum va fi vremea în Dobrogea
În Dobrogea, valorile temperaturii aerului vor caracteriza o vreme relativ răcoroasă în zona costieră – cu valori între 23 şi 26 de grade ziua, şi normală pentru această perioadă în vestul regiunii, unde vor fi 26 – 29 de grade. Minimele termice ale acestui interval vor fi de 15 – 19 grade, iar după 14 iulie vremea va deveni călduroasă în partea continentală (maxime de 31 – 34 grade) în timp ce Litoralul va avea un regim termic agreabil, cu 28 – 29 de grade după-amiaza. În perioada 19 – 23 iulie este estimat un regim termic canicular şi disconfort ridicat în mare parte a regiunii şi valori de 30 – 33 de grade la malul mării. Deşi în după-amiezele primelor zile pe alocuri vor fi ploi de scurtă durată, deficitul de apă va caracteriza întregul interval de prognoză.
Cum va fi vremea în Muntenia
În Muntenia, intervalul va debuta cu un regim termic diurn agreabil, cu valori în medie de 25 – 29 de grade, iar nopţile vor fi relativ răcoroase (9 – 15 grade). De la jumătatea acestei săptămâni, vremea va deveni călduroasă, cu temperaturi maxime în general de 30 – 34 de grade. Minimele vor oscila între 14 şi 18 grade. În intervalul 18 – 22 iulie estimările prognostice indică o intensificare a valului de căldură şi accentuarea disconfortului termic. Pe tot parcursul intervalului se va menţine regimul pluviometric deficitar, ploi de scurtă durată, slabe cantitativ fiind posibile doar pe spaţii mici la începutul perioadei şi în jurul datei de 16 iulie.
Cum va fi vremea în Oltenia
În Oltenia, până miercuri seara, regimul termic diurn va fi agreabil, cu valori în medie de 25 – 28 de grade, iar nopţile vor fi relativ răcoroase (9 – 14 grade). Ulterior, din 14 iulie, vremea se va încălzi semnificativ, devenind călduroasă (30 – 34 de grade pe timpul zilei, şi 14 – 18 grade noaptea), iar între 18 şi 22 iulie este estimată o intensificare a valului de căldură şi accentuarea disconfortului termic. Deficitul pluviometric va fi accentuat, fiind de aşteptat doar ploi de scurtă durată şi pe spaţii restrânse în jurul datei de 16 iulie.
Cum va fi vremea la munte
La munte, în primele zile, va fi o vreme răcoroasă, cu maxime termice de 15 – 19 grade şi minime de 5 – 10 grade, cu valori mult mai scăzute la înălţimi de peste 1.500 de metri. Din data de 14 iulie, temperaturile vor creşte semnificativ, vremea devenind deosebit de caldă, cu precădere în intervalul 19 – 22 iulie, când media maximelor, îndeosebi la altitudini mai joase, va de fi 24 – 26 grade, iar cea a minimelor de 10 – 15 grade. În prima săptămână, în orele după-amiezelor, se vor semnala averse locale, dar cantităţile de apă vor fi în ansamblu deficitare pe parcursul celor două săptămâni. (Agerpres)