Care este stadiul lucrărilor la metroul M6 care va duce până la Aeroportul Otopeni / Anunțul ministrului Sorin Grindeanu
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat, luni seară, că stadiul lucrărilor pentru primul tronson al magistralei de metrou M6, care va lega Piaţa 1 Mai de mall-ul de la Băneasa, a ajuns la 15-16%, în timp ce pentru al doilea tronson al magistralei, care va duce de la Băneasa la aeroportul de la Otopeni, a fost emisă autorizaţia de construire, lucrările urmând a demara în săptămânile următoare, relatează News.ro.
„Vorbim de două tronsoane, unul de la Piaţa 1 Mai până la mall Băneasa şi al doilea tronson de la mall Băneasa la aeroport. S-a început bine pe prima secţiune. Sunt şase spaţii pe prima secţiune, şase pe a doua. S-a ajuns undeva la 15-16%, în urmă cu câteva săptămâni au început lucrările. Sunt monitorizaţi foarte bine, finanţare există”, a afirmat Sorin Grindeanu, luni seară, la Antena 3, referindu-se la magistrala de metrou M6.
Când vor începe lucrările pe tronsonul Băneasa – Aeroport Otopeni
Ministrul anunţă că săptămânile următoare vor începe lucrările pentru al doilea tronson.
„Se va intra pe fază de execuţie săptămânile viitoare şi pe al doilea tronson, pentru că s-a obţinut autorizaţia de construire”, a adăugat Grindeanu.
Acesta a precizat că, în ceea ce priveşte termenele la care noua magistrală va fi terminată, ”finalul final este 2027 pe un tronson, 2028 pe celălalt tronson de la Băneasa la Otopeni”.
Ministrul Transporturilor a vorbit şi despre modul în care lucrările pentru realizarea magistralei de metrou afectează traficul rutier, arătând, în acest context, că Ministerul Transporturilor a încercat să sincronizeze lucrările cu cele realizate de Primăria Capitalei.
”Eu zic că, atât cât a ţinut de noi, am încercat să corelăm aceste lucrări cu cele care ţin de Primărie”, a explicat Grindeanu, în acest context.
În 9 august, Metrorex anunţa obţinerea autorizaţiei de construire pentru Lotul 1.2 al Magistralei 6 de metrou, marcând un pas important în proiectul privind construcţia Magistralei 6 între 1 Mai – Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni.
Lucrarea este realizată de asocierea Gülermak Ağir Sanayi Insaat Ve Taahhüt A.S.-Somet SA, în baza contractului de proiectare şi execuţie lucrări de structură de rezistenţă semnat cu Metrorex pentru acest lot, care include un traseu de 7,6 km între Staţiile Tokyo şi Aeroport Otopeni.