Sari direct la conținut

Care sunt, în opinia șefului NATO, cele „două greşeli strategice” pe care le-a făcut Putin când a decis să invadeze Ucraina

HotNews.ro
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, Foto: Kenzo Tribouillard / AFP / Profimedia Images
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, Foto: Kenzo Tribouillard / AFP / Profimedia Images

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că președintele rus Vladimir Putin a făcut două greşeli strategice când a invadat Ucraina: a subestimat puterea şi curajul poporului ucrainean, precum şi a forţelor armate ucrainene, şi a subestimat totodată hotărârea şi unitatea Alianţei Nord-Atlantice, relatează The Guardian, citat de News.ro.

„Aliaţii NATO oferă Ucrainei un sprijin fără precedent. Vom discuta despre sprijinul nostru continuu, care este esenţial pentru a ajuta Ucraina să prevaleze ca stat suveran independent şi pentru a menţine ordinea internaţională bazată pe reguli. Preşedintele (rus Vladimir) Putin a făcut două greşeli strategice – a subestimat puterea şi curajul poporului Ucrainei şi a forţelor sale armate şi a subestimat hotărârea şi unitatea NATO şi a partenerilor noştri”, a declarat Jens Stoltenberg, marți, la reuniunea miniştrilor Apărării de la Bruxelles.

La întâlnire participă şi secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, şi ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov.

În timpul discursului de deschidere, Stoltenberg a cerut celor prezenţi să se ridice pentru un moment de reculegere în memoria victimelor cutremurelor care au zguduit Turcia şi Siria.

___

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro