Sari direct la conținut

Carnea de porc şi de pasăre se scumpește din nou, cu 30-40% / În ultimele săptămâni, prețul cărnii a crescut cu 20% (Asociație)

HotNews.ro
Carnea de porc, mai scumpa, Foto: MorgueFile.com
Carnea de porc, mai scumpa, Foto: MorgueFile.com

Preţul cărnii de porc şi de pasăre a crescut cu 20% în ultimele două săptămâni și va crește din nou, cu încă 30-40%, atingând cote alarmante pentru buzunarul românului, avertizează Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România.

„Preţul cărnii de porc şi de pasăre atinge cote alarmante pentru buzunarul consumatorului român. (…) atrăgeam atenţia asupra creşterii preţului la carnea de porc şi pasăre, în doar două săptămâni, cu 20% şi previzional pentru perioada imediat următoare cu aproximativ 40%. Preţul la carnea de porc şi pasăre a atins aceste previziuni şi va creşte în continuare cu 30-40%”, spun reprezentanții asociației, într-un comunicat de presă transmis Agerpres.

Potrivit acestora, România este dependentă de importurile de carne, iar marii producători din statele membre s-au reorganizat, cresc purceii, abatorizează în state europene şi vând către ţările asiatice, puternic atinse de pesta porcină africană. Cel mai mare cumpărător este China, care cumpără toată cantitatea de carne de porc, contractele pentru acest an triplându-se.

Reprezentanții asociației avertizează că importatorii din România care doresc să achiziţioneze porci vor fi nevoiţi să plătească săptămâna viitoare 80 de euro/cap, în contextul în care necesarul fermelor de îngrăşare s-a dublat.

Asociaţia acuză lipsa capacităţii de reproducţie a României, la porc şi pasăre, drept cauză principală a acestei crize: „Dacă România avea astăzi o capacitate normală de producţie pasăre şi porc, nu ne-am mai fi găsit în situaţia de a cumpăra carne la un preţ pe care buzunarul cetăţeanului român nu şi-l permite. Atragem atenţia că nu fermierii sunt cauza exploziei preţurilor, ei rămân tributari unor politici de piaţă necontrolate şi speculaţiilor unor carteluri comerciale”.

Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine consideră că cei care profită de pe urma acestei crize sunt comercianţii de purcei şi o parte din abatoare, „care fac preţul în ţară”.

Asociația cere sprijinul de urgență al Guvernului pentru prioritizarea construcţiei de ferme de reproducţie, ca acţiune împotriva „celui mai mare risc – de prăbuşire a producţiei de carne din România”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro