Cartierele ultra-ortodoxe din Ierusalim, închise pentru a preveni răspândirea pandemiei
Israel a închis duminică mai multe cartiere din Ierusalim, preponderent zonele orașului în care locuiesc comunități de evrei ultra-ortodocși, în tentativa de a limita răspândirea pandemiei COVID-19 din cartierele dens populate unde rata infectărilor este ridicată, relatează Reuters.
Restricțiile privind intrarea și ieșirea din cartiere, impuse prin blocaje rutiere ale poliției, au fost anunțate în aceeași zi în care a intrat în vigoare un ordin al guvernului privind obligativitatea purtării măștilor de protecție în public în toată țara.
Rezidenții cartierelor din Ierusalim intrate în carantină pot ieși în continuare să efectueze cumpărături esențiale în apropierea locuințelor, dar sinagogile au fost închise pentru a încerca limitarea răspândirii infecțiilor, potrivit unui edict valabil în întreaga țară.
Potrivit ultimelor cifre publicate de autorități, în Israel au fost confirmate 10.878 cazuri de infectare cu COVID-19 în timp ce bilanțul deceselor a ajuns la 103 persoane.
La începutul lunii poliția israeliană a intervenit în forță în cartierele evreilor ultra-ortodocși de pe teritoriul țării, descoperite ca fiind focare de răspândire a coronavirusului, pe măsură ce rezidenții au continuat să ignore ordinele de autoizolare și interzicerea adunărilor publice.
Autoritățile au efectuat raiduri la sinagogi și au desfășurat elicoptere care au survolat străzile pline de studenți religioși îmbrăcați în negru, după ce aceste comunități aglomerate au înregistrat unele din cele mai mari rate de infecție din Israel.
Pe măsură ce poliția a intervenit în aceste cartiere, au erupt acte de violență.