Sari direct la conținut

Castravetele la control. EHEC tine Germania in alerta

HotNews.ro
Castravetele la control, Foto: Hotnews
Castravetele la control, Foto: Hotnews

Boala vacii nebune, gripa aviara si cea porcina. Cu carnea avem mereu probleme. Periodic se depisteaza cate un virus necrutator, sau o bacterie care pune omenirea in alerta. Acum avem probleme si cu legumele: castraveti, rosii, salata. In ele ar misuna bacteriile EHEC. Ne ameninta dizenterie grava, uneori cu efecte mortale. Germania e in alerta, peste jumatate din populatie evita legumele, conform unui sondaj de opinie. Castravetele spaniol a fost declarat „terorist“.

Catalogarea de mai sus, „Terror-Gurke“, ii apartine lui Oliver Welke, moderatorul unei emisiuni de satira de vineri seara. Heute Show, difuzat de postul TV ZDF, nu iarta nimic, nici chiar isteria declansata saptamana trecuta de „cacaraia“ ce i-a lovit, fatal, mai ales pe batrani.

Primele victime au fost o femeie de 87 de ani din Hamburg si una de 84 de ani, din Schleswig-Holstein, dupa cum au comunicat clinica universitatii din Eppendorf si ministerul sanatatii din Schleswig-Holstein. „Vineri dimineata a murit intr-un spital din Bremen si o femeie de 70 de ani, in urma unei infectii cu EHEC“ scrie Bild.

Joi s-ar fi depistat insa, si la o femeie de 38 de ani, sindromul hemolitico-uremic HUS, care in cazul acesteia a fost considerat o complicatie a infectiei cu EHEC. „Femeia a fost adusa cu cateva zile inainte intr-o stare foarte critica“ a declarat purtatoarea de cuvant a spitalului din Kiel, unde pacienta a si decedat.

„Pana acum au fost inregistrate cca 1000 de cazuri confirmate si suspecte de EHEC. In mod normal, in Germania se inregistreaza cca 900 de infectii cu aceasta bacterie, pe an“ scrie sambata Focus.

Pana acum, bacteria a atacat nordul Germaniei. Insa si in strainatate s-a fi inregistrat victime, conform publicatiei numite: „25 de imbolnaviri cu EHEC confirmate in Suedia, sapte in Danemarca, trei in Marea Britanie, doua in Austria si una in Tarile de Jos“. Dupa aprecierea ministrului liberal al sanatatii din Schleswig-Holstein, Heiner Garg, „n-a fost atins punctul culminant al valului de imbolnaviri, caci intre infectare si declansarea bolii pot trece pana la 10 zile.“

Intre timp, pe piata germana castravetii spanioli nu mai circula cum vor, caci li s-a pus „embargou“. In doua ferme agricole din Almeria si Malaga au fost stopate „din precautie“ livrarile de castraveti pentru salata, catre Germania. Insa impotriva unui „los gurcos“ ucigas nu sunt inca dovezi.

Institutul Robert Koch a recomandat populatiei „sa renunte la consumul de castraveti cruzi, salata si rosii nefierte“. Mai ales populatia varstnica (71%) a urmat sfatul, se constata intr-un sondaj Emnid, comandat de Bild am Sonntag. Insa si 44% dintre tineri au declarat ca nu mai rod legume crude.

In presa si la radioul german, EHEC a atotprezent zilele acestea. O bacterie perfida si o infectie intestinala, cu nume aproape imposibil de pronuntat: Escherichia-coli entero-hemoragica. Vegetarienii sunt cei mai loviti de napasta. Eu ma uit la jumatatea de castravete pe care am scos-o din frigider. S-o mananc, sa n-o mananc? Ma mai gandesc, in timp ce ma spal pe maini cu zel si cu mult sapun. Caci asa ni se recomanda sa ne ferim de EHEC. Parol.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro