„Soții care rămân fideli unul altuia ar trebui să se simtă mândri de vitejia lor”. Cât de capabili suntem să mai susținem monogamia

Mulți oameni au idei diferite despre ce tip de relații sunt potrivite pentru ei, mai ales în privința relațiilor romantice. Adesea ne întrebăm dacă mai există relații romantice monogame care să și dureze o viață întreagă. În culturile occidentale, monogamia și poligamia sunt cele mai frecvente două tipuri de uniuni. În cultura noastră, prima rămâne un deziderat, iar cea de-a doua… o infracțiune. Și totuși, cât de pregătiți suntem psihic și biologic pentru a trăi în relații monogame?

Ce este monogamia

Definită în dicționare ca fiind „obiceiul de a avea un singur partener”, cuvântul „monogamie” provine din cuvântul grecesc „monos”, care înseamnă unul sau singur, și „gamos”, care înseamnă căsătorie sau unire.

Această perspectivă antropomorfă presupune faptul că monogamia implică o formă de ceremonie sau contract juridic între doi indivizi. Ulterior, biologii au împrumutat termenul de monogamie și i-au adus alternative, cum ar fi poligamia, ca mijloc de clasificare a sistemelor de împerechere și a relațiilor sociale, de obicei între bărbați și femei.

Atât în ​​utilizarea obișnuită, cât și în domeniul biologiei, termenul de monogamie deduce adesea exclusivitatea sexuală fie pe durata vieții, fie într-un moment dat. Antropologii au observat că, deși multe societăți au permis poligamia, majoritatea parteneriatelor umane sunt de fapt monogame.

Oamenii de știință de la University College din Londra consideră că monogamia a apărut, astfel încât bărbații să-și poată proteja copiii de alți bărbați din grupurile ancestrale, care îi puteau ucide pentru a se împerechea cu mamele lor.

Monogamia sexuală

Perspectiva interculturală sugerează că monogamia nu este o normă universală. Studiile timpurii care au descris o specie ca fiind „monogamă” s-au bazat pe ipoteza (în mare parte netestată) conform căreia masculii și femelele care trăiesc împreună pentru perioade lungi de timp și care prezintă îngrijire comună a descendenților au prezentat, de asemenea, exclusivitate sexuală (Kleiman, 1977).

Astfel, se presupune că preferințele sexuale ar fi condiția sine qua non a speciilor monogame. Această ipoteză s-a dovedit însă în mod repetat a fi incorectă. Ceea ce putem spune despre noi, oamenii, este că suntem animale care uneori practică monogamie socială, dar nu sexuală.

Acesta este singurul tip de monogamie la care aspirăm, deoarece avem opțiunea de a trăi fidelitatea (sau abstinența) ca și o normă, ceva care este atins între doi oameni prin decizie, dar nu apare spontan la membrii speciei noastre.

Familia monogamă

Până relativ recent, monogamia a fost larg acceptată ca singura modalitate sănătoasă de a avea o relație, materializată în familia monogamă. O familie monogamă creează condiții psihologice mai confortabile pentru toți membrii săi și are șanse mai mari de prosperitate economică.

Copiii care au crescut într-o astfel de familie sunt mai stabili psihologic, mai puțin predispuși la trădare de orice natură. Cu toate acestea, creșterea gradului de conștientizare a relațiilor deschise, a poliamoriei și a altor aranjamente au schimbat această înțelegere.

Articolul poate fi citit în întregime pe www.smartliving.ro