Cât de corecte sunt rezultatele de la Evaluarea Națională? 9.60 poate fi oricând 9.50 sau 9.70, dezvăluie un expert
Rezultatele de la simularea pentru Evaluarea Națională au arătat o aglomerare uriașă de note peste 9 la limba română, într-o zonă a clasamentului unde câteva sutimi fac diferența între un liceu de elită și restul opțiunilor. Însă acele diferențe fine nu țin, de multe ori, de competențele reale ale copilului, ci de variațiile de corectare – procedura standard presupune că lucrările sunt evaluate de doi profesori, iar nota finală este media aritmetică a celor două punctaje – și de cât de bine a reușit acesta să se plieze pe un șablon. Gabi Bartic, expert în evaluare educațională și CEO al platformei de testare Brio.ro, explică de ce inclusiv compunerea/textul argumentativ – subiectul care aduce cele mai multe puncte unui elev – a devenit o probă de conformare la examenul de clasa a VIII-a și cum se premiază „dresajul” în detrimentul gândirii critice și al capacității de argumentare.
Deși textul argumentativ este considerat proba prin care elevii își demonstrează creativitatea, Gabi Bartic arată că acesta a devenit, paradoxal, spațiul în care se aplică cel mai rigid „dresaj” educațional. Într-un sistem în care testarea permite o marjă de eroare care poate schimba destinul unui elev la admiterea la liceu, interpretarea corectorului cântărește uneori mai mult decât argumentarea solidă a copilului. Interviul care urmează analizează de ce actualul format de examen eșuează în a diferenția corect elevii și cum s-ar putea trece de la o evaluare a unor șabloane învățate pe de rost la una a gândirii autentice.
Totul Despre Mame: Ce contează mai mult la textul argumentativ din examen: ce spune copilul sau cum spune ca să fie pe placul corectorului?
Gabi Bartic: În teorie, ar trebui să conteze ce spune copilul: ideea, înțelegerea, capacitatea de a argumenta. În practică, contează foarte mult cum spune și, mai ales, cât de bine se aliniază la un tip de răspuns „recunoscut” de evaluare. Șabloanele pe care le știm toți din culegeri și din caietele copiilor. Și aici apare problema: partea de test pe care noi, ca societate, o apărăm cel mai mult – compunerea – este și cea în care elevii sunt cel mai mult antrenați în șabloane. Învață structuri fixe, formule „de siguranță”, tipuri de argumente care „merg”.
Citește continuarea articolului AICI.