„Cât de slab să fii?”. Un veteran cu ambele picioare amputate a izbucnit la Fox News împotriva militarilor de pe USS Abraham Lincoln. Ce a urmat
Reacția veteranului, live pe Fox News, a venit după relatările de pe portavionul desfășurat în Orientul Mijlociu, unde militarii s-au plâns printre altele de prelungirea misiunii și de mâncarea de la bord.
Un contributor al televiziunii Fox News, Joey Jones, a reacționat cu duritate sâmbătă la adresa marinarilor care s-au plâns de condițiile de la bordul portavionului american USS Abraham Lincoln, desfășurat în războiul din Iran.
Jones a afirmat despre un soldat de pe portavion că se comporta ca un plângăcios „slab”, căruia ar trebui să-i fie rușine să scoată un cuvânt dacă ar întâlni vreodată un veteran din cel de-al Doilea Război Mondial.
El a mai spus că Statele Unite se află într-o situație gravă dacă acel „copilaș” este reprezentativ pentru armată.
„Aș spune că moralul este destul de scăzut
Soldatul cu pricina, al cărui nume nu a fost dezvăluit, discutase cu jurnaliștii CNN despre condițiile de pe portavion, într-un reportaj filmat pe 10 iulie și difuzat joia trecută de televiziunea americană.
„Aș spune că moralul este destul de scăzut, și nu doar în divizie, ci pe întreaga navă”, a declarat soldatul pentru CNN. „Rațiile sunt pe terminate; adică, în anumite momente ale zilei, mâncăm doar tăiței amestecați cu ton, și atât. Uneori primim un hot dog”, a spus el.
În studiul Fox News, sâmbătă, unde clipul cu soldatul de pe USS Abraham Lincoln a fost reluat, contribuitorul Joey Jones a putut fi auzit în timp ce scoate un suspin iritat, scrie site-ul Mediaite. Apoi a izbucnit.
„Îmi pare rău, te-ai oferit voluntar să-ți servești țara”
„Copilașul ăla…Știți ce am mâncat în Afganistan timp de șase luni, folosind un aragaz portabil? Am mâncat tăiței, asta am mâncat, și eram fericit să-i am, pentru că alternativa era o rație MRE sau ceva gătit de un afgan care era prea prost ca să i se dea o armă și l-au lăsat să fie bucătar”, a început Jones.
Apoi a continuat și mai enervat.
„Cât de slab să fii? La televizor, plângându-te de ton și tăiței?”, a spus el.
„Îmi pare rău, te-ai oferit voluntar să-ți servești țara. Poți să te întorci, să ieși din armată și să faci ca toți veteranii ăștia democrați, să te plângi, să faci reclame și să te vinzi, dacă vrei”, a mai spus contributorul Fox News.
Cine este Joey Jones
Jones este un veteran al Corpului de Marină care a servit opt ani în armată și a fost detașat în Irak și Afganistan. A fost grav rănit în 2010, când un dispozitiv exploziv improvizat a explodat în timp ce se afla în misiune în Afganistan.
Jones a suferit leziuni grave la brațe și încheieturi, iar ambele picioare i-au fost amputate deasupra genunchiului.
Jones a continuat spunând sarcastic că îi „pare rău” că echipajul navei „Lincoln” „s-ar fi putut plictisi”.
„Pur și simplu nu înțeleg mentalitatea asta”, a continuat el. „Dacă aceasta este o reprezentare a ceea ce înseamnă armata noastră acum, atunci suntem în situația Romei, așteptând să ardem, nu ne-a mai rămas nimic”, a mai spus Jones.
Ce se întâmplă pe USS Abraham Lincoln
Declarațiile lui Jones, care au stârnit o dezbatere aprinsă pe rețelele sociale, vin într-un moment în care situația portavionului ridică tot mai multe semne de întrebare, în urma relatărilor privind criza de provizii, deteriorarea sănătății mentale a militarilor și chiar o serie de incidente în care unii marinari au vrut să sară peste bord, potrivit publicației Stars and Stripes.

FOTO: PJF Military Collection / Alamy / Profimedia
USS Abraham Lincoln a părăsit portul său de origine, San Diego, în noiembrie și a fost ulterior redirecționat către Orientul Mijlociu pentru a sprijini operațiunile militare ale SUA în războiul cu Iranul. Portavionul are la bord aproximativ 5.000 de marinari și pușcași marini.
Portavionul nu a mai făcut escală într-un port de peste 200 de zile, stabilind un record modern al numărului de zile consecutive petrecute pe mare, potrivit unor parlamentari democrați care au cerut explicații după ce familiile marinarilor și-au exprimat îngrijorarea cu privire la înrăutățirea condițiilor de pe navă.
Administrația Trump a respins îngrijorările
Înalții oficiali ai administrației au minimalizat în mod constant dificultățile semnalate la bordul navei.
Secretarul Apărării, Pete Hegseth, a apărat logistica armatei în timpul unei vizite în Panama, declarând reporterilor: „Ne asigurăm că fiecare navă, fiecare echipaj, fiecare căpitan are tot ce le putem oferi în fiecare moment. Unele misiuni sunt mai lungi decât altele, iar eu am mai mult respect și recunoștință pentru acei marinari decât oricine altcineva”, a spus el.
El a asigurat că relatările privind condițiile de pe navă „au prezentat în mod complet eronat” situația.
Vorbind la Baza Comună Andrews din Maryland, președintele Donald Trump a respins categoric relatările potrivit cărora marinarii de pe USS Abraham Lincoln ar fi sărit în mare.
„Nu, nu este adevărat”, a spus Trump când a fost întrebat despre aceste relatări. „Nava aceea se mișcă chiar acum, sau se va mișca foarte curând, și va fi înlocuită cu o altă navă foarte asemănătoare”, a spus el.
Vizită a șefului Comandamentului Central al SUA
Ca un semn al preocupării după apariția relatărilor de pe portavion, la sfârșitul săptămânii trecute însă, la bordul navei a ajuns șeful Comandamentului Central al SUA, amiralul Brad Cooper.
Acesta a scris duminică că vizita sa recentă la bordul USS Abraham Lincoln a fost „impresionantă” și a lăudat „reziliența” echipajului, scrie Reuters.
Cooper a scris într-o declarație publicată duminică pe rețelele sociale că nava a înregistrat cel mai mic număr de cazuri de sănătate mintală dintre cele 11 portavioane active ale Marinei.
El a lăudat conducerea portavionului pentru că a acordat prioritate sănătății mintale și rezilienței echipajului.